După înmormântarea mamei sale, fiica lui Whitney s-a drogat
În loc să meargă cu rudele sale la un restaurant din Newark, oraşul natal al lui Whitney, Bobbi a profitat de neatenţia celor din jur şi a plecat pentru că îşi dorea să fie singură.
Ieri dimineaţă, rudele acesteia erau îngrijorate pentru că nu reuşeau să dea de ea. În timp ce trupul mamei sale era transportat spre cimitirul Fairview din Westfield pentru a fi înhumat, Bobbi Kristina era de negăsit. "Toată lumea era disperată şl o suna pe Bobbi Kristina", a declarat un prieten al familiei Houston unei publicaţii americane. "Era foarte mare agitaţia după înmormântare, aşa că Bobbi Kristina s-a strecurat", a continuat acesta.
Se pare că Bobbi Kristina a fost găsită în timp ce fuma iarbă după ce a primit vestea că mama ei a murit. Membrii familiei nu ştiau ce să facă cu ea: să o interneze la dezintoxicare sau să o lase să-şi plângă mama alături de familie.
"Au încercat s-o salveze pe Whitney şi n-au putut. Acum, se tem că Bobbi Kristina ar putea avea aceeaşi soartă şi că nu vor putea evita acest lucru", a mai spus prietenul familiei Houston. "Bobbi Kristina e tot ce i-a mai rămas doamnei Cissy (n.r. mama cântăreţei) de la Whitney. E foarte obosită, dar e gata să lupte din nou, ca să-şi salveze nepoata", a continuat acesta.
Se pare că fiica lui Whitney a suferit după ce tatăl ei, Bobby Brown, a plecat de la înmormântare. "Asta i-a pus capac lui Bobbi Kristina", a mai spus sursa.
Potrivit acestuia, Cissy l-a rugat pe Bobby Brown să intre şi să asiste la funeralii, dar el n-a vrut. Mama lui Whitney ar fi făcut acest gest doar ca s-o ajute pe nepoata sa, cunoscut fiind faptul că Cissy nu-l suportă pe fostul soţ al lui Whitney.
Purtătorul de cuvânt al familiei Houston n-a dorit să comenteze subiectul şi a spus doar că Bobbi Kristina trece printr-o "perioadă grea".