După trei ani de căsnicie, Orlando Bloom şi Miranda Kerr divorţează

După trei ani de căsnicie, Orlando Bloom şi Miranda Kerr divorţează

Ultima actualizare:

După mai multe zvonuri că mariajul celor doi nu merge bine şi că Miranda l-a înşelat pe Orlando cu un fotograf, actorul britanic a anunţat, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că el şi modelul Victoria's Secret vor divorţa.

"Orlando Bloom şi Miranda Kerr sunt separaţi de câteva luni. După o relaţie de şase ani, au hotărât să se despartă legal. Deşi acesta este finalul căsniciei lor, cei doio se iubesc, se sprijină şi se respectă atât ca părinţi ai fiului lor, cât şi ca o familie", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Orlando pentru E! News.

Actorul de 36 de ani şi modelul de 30 sunt împreună din 2007, iar în 2010 şi-au oficializat relaţia. Miranda a dat naştere un an mai târziu lui Flynn, singurul copil al cuplului.

Deşi nu mai formează un cuplu de câteva luni, Miranda l-a însoţit pe Orlando la premiera piesei "Romeo şi Julieta", de pe Broadway, la mijlocul lui septembrie. Mai mult, ea a declarat pentru numărul din noiembrie al revistei Cosmopolitan că a fost complet fascinată de prestaţia lui în piesă.

FOTO Gafă sau strategie? Miranda Kerr şi-a arătat sânii la un eveniment



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
paula seling alexandru gorgos facebook jpg
banner saveta bogdan png
Gabriela Cristea și Tavi Clonda s-au bucurat de o escapadă la Brașov
andreea banica instagram jpg
Andreea Mantea, foto Instagram jpg
alina puscau instagram jpg
andreea ibacka instagram jpg
cardi b rochie neagra jpg
image
image