E sexy, dar bărbaţii fug de pumnii ei FOTO

Ultima actualizare:
Sportiva petrece câteva ore zilnic în ring
Sportiva petrece câteva ore zilnic în ring

La numai 19 ani, Ioana Mera se anunţă a fi o pugilistă de mare perspectivă. Are în palmares 143 de meciuri câştigate, este campioană europeană, a triumfat de cinci ori la campionatele naţionale şi deţine în vitrină sute de titluri şi medalii obţinute încă de la o vârstă fragedă. Tânăra aspiră la cucerirea unui titlu mondial anul acesta.

Ioana Mera, originară din Dezmir, Cluj-Napoca, face parte din lotul naţional de box feminin al României care aduce constant medalii ţării noastre alături de colega de lot, Steluţa Duţă, de trei ori vice campioană mondială.

Tânăra pugilistă are un trup invidiat, se îmbracă precum o domnişoară când iese pe stradă sau în club şi în nici o clipă nu te duce cu gândul că practică un sport bărbătesc.

“Sunt o femeie finuţă, care se întreţine. Nu-mi place să se observe că fac box. Colegii şi prietenii mă respectă foarte mult pentru ceea ce fac la antrenamente dar şi pentru feminitatea din mine”, ne-a mărturisit campioana.

Ioana îşi doreşte propria sală de box
Ioana îşi doreşte propria sală de box

S-a apucat de box în Irlanda, în adolescenţă, la iniţiativa fratelui său, pe vremea când se stabiliseră la 3.100 km de România, alături de părinţi.

“Eram un copil foarte năzdrăvan şi o fire foarte energică, iar fratele meu mai mare s-a gândit să nu-mi mai consum energia enervându-l pe el. Aşa am ajuns la box, părinţii mei la început nu s-au împotrivit, chiar au luat-o sub formă de glumă, dar după o perioadă, văzând că-mi place şi câştig meciuri, au început să se îngrijoreze şi au încercat în nenumărate feluri să mă convingă să renunţ. Şi mie mi-a fost un pic greu, dar m-am acomodat repede. Mi-am luat câţiva pumni la primul meci, de am văzut steluţe verzi. M-am ambiţionat, am tras din greu şi am ajuns şi eu o luptătoare bună”, povesteşte Ioana.

Tânăra are un program foarte aglomerat în care merge la liceu şi aproape jumătate de zi şi-o petrece la antrenamente.

“Antrenorul meu, Vasile Herţec, e cea mai importantă persoană din viaţa mea profesională, ştie mereu ce să îmi zică, cum să mă încurajeze, şi mai ales cum să îmi confere încredere în forţele mele, este un adevărat mentor pentru mine. În sală nu ţine cont că sunt femeie, când mă antrenez sunt un sportiv, ca orice băiat, şi mă trateaza ca atare, nu am nici o scuză. Ba chiar de multe ori reuşesc să trag mai mult ca băieţii la antrenament, ca să îi stimulez şi pe ei. Acum mă antrenez intens pentru jocurile europene de la Baku”, ne-a spus boxeriţa.

Nu are iubit


    Ioana îşi doreşte propria sală de box
Ioana îşi doreşte propria sală de box

Tânăra ne-a povestit că nu are timp de cluburi şi distracţie. „Pentru mine cel mai important lucru este să-mi realizez visul, vreau să ajung campioană mondială. Nici prieten nu am, abia am timp pentru mine. Mi-am propus ca peste zece ani să ajung antrenoare, să am sala mea de box. De asemenea, îmi doresc foarte mult un copil”, a completat în final pugilista.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Harry Foto Getty Images jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pavel bartos jpeg
ana morodan instagram jpg
Banner moș Nicolae
Banner Irinel Columbeanu
mihai leu raliuri jpeg
Alin Pânc și influencerul Snik s-au distrat de minune la filmările comediei românești
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net