Fata lui Whitney Houston a murit! A început bătălia pe averea de 20 de milioane de dolari

Ultima actualizare:
Fratele şi soţul,  Nick Gordon, este  suspectat de crimă
Fratele şi soţul, Nick Gordon, este suspectat de crimă

A fost găsită în stare de inconştienţă în cada cu apă, la fel ca mama ei. Timp de 6 luni, fiica lui Whitney Houston, de numai 22 de ani, s-a agăţat de viaţă, dar nu a putut să scape din ghearele morţii.

Destin cumplit! Bobbi Kristina Brown s-a stins din viaţă duminică, 26 iulie, în Peachtree Christian Hospice, înconjurată de familie. I-a stat alături până în ultima clipă, distrus de durere, tată ei, cântăreţul Bobby Brown (46 de ani). În urmă cu trei ani, la 11 februarie, Whitney Houston a fost găsită moartă în cadă la doar 48 de ani, în condiţii încă neelucidate. Oficial, vedeta s-a înecat sub influenţa cocainei. Însă au apărut zvonuri că ar fi fost omorâtă. Fiica ei, Bobbi Kristina, a fost descoperită muribundă, anul acesta, la 31 ianuarie, tot în cadă, plină de vânătăi cu buzele umflate şi un dinte lipsă.

2003. Whitney, Bobbi Kristina şi Bobby  Brown, pe  vremea când  formau o  familie fericită
2003. Whitney, Bobbi Kristina şi Bobby Brown, pe vremea când formau o familie fericită

A fost plasată în comă indusă, dar nu a mai avut nici o şansă, fiindcă a stat sub apă între 2 şi 5 minute. Şi ea era dependentă de droguri, însă anchetatorii cred că a fost ucisă. Nick Gordon, de 22 de ani, un băiat pe care l-a adoptat mama ei şi care îi devenise iubit, este principalul suspect de crimă. Apropiaţii şi vecinii susţin că era violent cu aceasta. Tatăl fetei a insistat cu disperare să fie ţinută în viaţă de aparate, susţinând cu tărie că deschisese ochii şi îl privea. În cele din urmă, la 24 iunie, a trebuit să consimtă a i se retrage medicamentele “pentru ca să moară în pace”.Starea ei se deteriorase grav şi medicii i-au spus că nu mai era nici o speranţă să-şi revină. Săptămâna trecută, două dricuri şi un cort au apărut la centrul în care tânăra şi-a găsit sfârşitul. Aşa au apărut speculaţii că deja ar fi murit, dar nu s-a dat publicităţii vestea pentru a se face pregătirile de înmormântare. Bobbi Kristina a fost singurul copil născut de Whitney Houston. Visa să ajungă vedetă ca şi mama ei şi a cântat în duet cu ea. Drogurile i-au frânt însă aripile! Părinţii săi au divorţat pe când aceasta avea doar 14 ani.

Între Bobby Brown, tatăl lui Bobbi Kristina, şi bunica sa, Cissy Houston, a izbucnit un “război” la scurt timp după ce ea a fost plasată în comă indusă. El s-a luptat să nu fie deconectată de la aparate, iar bătrâna voia să fie lăsată să moară. Gurile rele spun că familia maternă ar fi urmărit să pună mâna pe moştenirea de 20 de milioane $ care i-a rămas sărmanei Bobbi Kristina de la mama ei, Whitney Houston. De asemenea, fratele  Nick Gordon, despre care fata spunea că îi era şi soţ, este acuzat că i-a furat 11 milioane de dolari din banii care îi rămăseseră de la faimoasa cântăreaţă. Gordon nu a fost adoptat legal de Whitney, iar bunica Cissy e convinsă că acesta nu a urmărit decât să-i fure moştenirea.


    Fratele şi soţul,  Nick Gordon, este  suspectat de crimăFoto: Guliver/ Getty Images/ AP
Fratele şi soţul, Nick Gordon, este suspectat de crimăFoto: Guliver/ Getty Images/ AP

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Cristina Cioran png
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net