Fiica regretatului Paul Walker a împlinit 20 de ani! Cât de frumoasă e Meadow
Meadow Rain, fiica regretatului Paul Walker, avea doar 15 ani când tatăl său a decedat într-un tragic accident de maşină, petrecut la sfârşitul lunii noiembrie în 2013. Meadow a împlinit zilele trecute 20 de ani şi este din ce în ce mai frumoasă.
Când tatăl tău este Paul Walker, nu te poţi transforma decât într-o adolescentă superbă. Iar Meadow Rain Walker, care a împlinit 20 de ani în 4 noiembrie, este de o frumuseţe răpitoare şi are un chip angelic.
La cinci ani de la dispariţia tatălui său, Meadow Walker îi păstrează amintirea vie şi se ocupă de fundaţia pe care a înfiinţat-o în numele acestuia. Discretă, tânăra care a împlinit recent 20 de ani postează rar fotografii pe contul ei de Instagram.
Sâmbătă, Meadow a făcut un InstaStorie pe contul de socializare în care apare o prietenă cu o felie de tort şi două lumânări cu vârsta sărbătoritei, potrivit Daily Mail.
Atunci când nu se ocupă de fundaţia tatălui ei, frumoasa Meadow lucrează ca model. Iar la cum arată cu siguranţă se bucură de un real succes.
Paul Walker a murit în noiembrie 2013
Paul Walker (40 de ani) a murit la 30 noiembrie 2013, într-un tragic accident de maşină. Actorul din "Fast and Furios" a ars de viu, după maşina condusă de prietenul său, pilotul Roger Rodas, a intrat într-un copac şi a luat foc. Rămăşiţele pământeşti ale actorului au fost incinerate în 12 decembrie, iar urna cu cenuşa a fost depusă în cimitirul Forest Lawn, din California.
În ziua în care a murit, actorul luase micul-dejun cu fiica sa şi tot în aceea zi cei doi urmau să meagă să cumpere un brad de Crăciun.