Fiţe de Hollywood: căţeii, mai eleganţi ca stăpânii
Îndură frigul şi riscul de îmbolnăvire pentru prietenii necuvântători! Hugh Jackman, Miley Cyrus şi Helena Bonham Carter îşi îngrijesc mai mult câinii decât pe ei.
Hugh Jackman (52 de ani), cunoscut pentru rolul lui Wolverine, din seria “X-Men”, îşi scoate zilnic câinii la plimbare pe străzile din New York, deşi în ultima vreme a fost foarte ger. Actorul, cu averea de 180 milioane de dolari, şi soţia sa, Deborra-Lee Furness (65 de ani), au mereu grijă ca animalele să arate bine. Îşi acoperă amândoi feţele împotriva virusului COVID-19, nu mai ţin la eleganţă. Important pentru ei este numai să se simtă bine potăile.
Miley Cyrus (28 de ani), cunoscută mai ales pentru prestaţia din serialul “Hannah Montana”, este de asemenea ”topită” după câinele ei, numit Angel. Vedeta, cu averea de 160 de milioane dolari, îşi pune mască, nu-i pasă de eleganţă, numai să-l facă fericit pe căţel. Angel beneficiază de cele mai atente îngrijiri, ca să aibă blana frumoasă, şi i se fac masaje. Este un fost căţel abandonat care acum a devenit unul dintre cei mai răsfăţaţi câini. Helena Bonham Carter (54 de ani), cunoscută pentru rolurile sale din seria Harry Potter, înfruntă şi ea gerul din Londra ca să-şi plimbe câinii. Vedeta cu averea de 60 de milioane de dolari îşi pune pe ea ce nimereşte ca să iasă din casă împreună cu iubitul, Rye Dag Holmboe (32 de ani) şi cu căţeii. Pentru ei nu contează eleganţa. Vor doar să aibă câini cu cel mai frumos aspect.