Fiul lui Cosmin Olăroiu şi-a răsfăţat iubita în Dubai FOTO

Ultima actualizare:

La doar 27 de ani, Dani, fiul antrenorului Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei Al Ahli din Arabia Saudită, are un palmares amoros de invidiat. Este băiat de bani gata şi nu face decât să risipească banii tatălui său pe vacanţe exotice cu iubitele prin luxosul Dubai.

Dani Olăroiu
Dani Olăroiu

Ultima lui cucerire, o organizatoare de evenimente, o blondă cu forme apetisante, pare să-l fi cuminţit pe Dani, în ciuda faptului că este mai în vârstă decât el cu şase ani. Cei doi sunt împreună de un an, aceasta fiind una dintre cele mai lungi şi mai serioase relaţii ale juniorului Olăroiu, care, se ştie, avea obiceiul să schimbe femeile mai des decât şosetele.

Săptămâna trecută, cei doi amorezi au petrecut o vacanţă de cinci stele la Dubai, acesta fiind cadoul pe care Dani i l-a făcut iubitei sale la împlinirea a 33 de primăveri.

Îndrăgostiţii s-au plimbat cu yahtul, s-au îmbrăţişat pe celebra plajă Palm Jumeirah şi au fost împreună chiar la meciul de tenis al Simonei Halep. Mai mult, se pare că Dani a primit chiar şi acceptul tatălui său în ceea ce o priveşte pe Mădălina, antrenorul împăcându-se până la urmă cu ideea că fiul său preferă femeile mature. 

Bianca, una din iubirile lui Dani

Mădălina nu e prima iubită mai mare pe care fiul antrenorului lui Al Ahli a avut-o. În 2010, băiatul lui Oli şi-a încheiat relaţia cu o altă organizatoare cunoscută de evenimente din show-biz, Monica Munteanu, după mai bine de un an în care fuseseră împreună.

Marea obsesie a lui Olăroiu jr a fost însă Bianca Drăguşanu, pe care a şi reuşit să o scoată în oraş, în septembrie 2012, după ce roşcata se despărţise de Cristea. Cei doi au fost surprinşi de fotoreporterii Click! chiar în maşina lui Dani. Şi Bianca era mai mare cu 7 ani decât el. În vara lui 2013, s-a zvonit că acesta ar fi avut o aventură cu Roxana Dobre, fost “iepuraş” Playboy, actuala iubită a manelistului Salam.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
coada imigrari IGI jpeg
image
image
image
image
image
image
britney spears sam asghari getty  jpg
sofia vergara costum baie verde instagram jpg
banner jesica zamfir png
banner roxana vancea png
dana budeanu instagram 2 jpg
Bebelus, sarcina  jpg
banner hoteluri vedete png
banner livia graur png
image
actualitate.net
image
actualitate.net