Fiul Madonnei nu o mai suportă! Ce i-a făcut adolescentul artistei
Madonna (57 de ani) și fostul ei soț, Guy Ritchie (47 de ani), se ceartă pe custodia băiatului lor de 15 ani, Rocco. Se pare că băiatul artistei nu vrea să rămână cu ea și o ignoră inclusiv pe internet. Acesta crede că mama lui îl consideră un trofeu, nu un fiu, și se simte jenat de comportamentul Madonnei față de el. De asemenea, cântăreața a încercat să-l oblige să își petreacă sărbătorile de iarnă alături de ea, însă adolescentul a refuzat.
Rocco Ritchie vrea să rupă toate legăturile cu mama lui și se pare că relația lor scârție din ce în ce mai rău, potrivit cotidianului britanic Mirror. Acesta a „blocat-o” pe Madonna pe Instagram, ceea ce înseamnă că mama lui nu îi mai poate vedea profilul de pe rețeaua de socializare. Rocco are 138.000 de prieteni virtuali, printre care și tatăl lui, Guy Ritchie, dar și-a făcut contul de Instagram privat și a blocat-o pe Madonna.
„Faptul că Rocco o blochează pe mama lui în mediul online nu e un semn bun, mai ales după zvonurile că acesta îl face de râs cu ceea ce publică despre el, pe rețelele de socializare. E o lovitură și mai mare în contextul în care nu l-a blocat pe tatăl lui, Guy, și nici pe soți acestuia, Jacqui Aninsley”, a declarat o sursă apropiată de Madonna, pentru tabloidul The Sun.
În momentul de față, Guy Ritchie și Madonna se luptă pentru custodia lui Rocco, după ce acesta a refuzat să se ducă în New York, acasă la mama lui. Artista a încercat să obțină ordin judecătoresc și să-l oblige pe Rocco să vină în Statele Unite ale Americii, pentru a petrece sărbătorile de iarnă cu ea, și nu cu tatăl lui, în Londra. Băiatul a refuzat, rămânând alături de Guy Ritchie, în Marea Britanie. Potrivit apropiaților artistei, Madonna crede că de vină pentru comportamentul lui Rocco ar fi Guy Ritchie, care ar încerca să îl întoarcă pe adolescent împotriva mamei lui.