Fiul şi fiica lui Larry King au murit la doar câteva săptămâni distanţă unul de altul
Larry King, cunoscutul moderator american de talk-show-uri, a dezvăluit sâmbătă (22 august) că doi dintre copiii lui au murit la doar câteva săptămâni distanţă.
Fiul lui, Andy King (65 de ani), a murit subit în urma unui atac de cord la finalul lui iulie, iar fiica Chaia King (52 de ani), a murit în cursul acestei săptămâni, "la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu cancer", a scris Larry King pe Facebook.
"Ambii erau oameni buni, cu suflet mare şi li se va duce lipsa. PIerderea lor mă face să mă simt nelalocul meu. Niciun părinte nu ar trebui îşi îngroape copilul. Eu şi familia mea vă mulţumim pentru mesaje. În acest moment, avem nevoie de timp pentru a ne vindeca", a mai spus el, notează CNN.
Ambii copii erau ai lui King cu Alene Atkins. Cuplul s-a căsătorit mai întâi în 1961, pentru a divorţa, a se recăsători din nou în 1967 şi a divorţa din nou în 1971. Atkins a murit în 2017. Moderatorul american şi Chaia au scris o carte în 1997 împreună, "Daddy Day, Daughter Day", în care povestesc experienţele prin care au trecut în urma divorţului. Larry King a fost gazda emiunii "Larry King Live", la postul CN, din 1985 până în 2010. Acum, el are emisiunea "Larry King Now", la postul Ora TV. King, în vârstă de 86 de ani, a suferit o intervenţie pe cord, în 2019, după ce a simţit dureri în piept. Tot în 2019, el a divorţat de Shawn Southwick. El mai are alţi patru copii biologici din alte căsnicii, dar şi unul vitreg.