FOTO Banderas şi-a lăsat nevasta pentru o tinerică. Despărţirile care au zguduit lumea vedetelor
Şi-au promis iubire veşnică, dar nu s-au ţinut de cuvânt! Cele mai frumoase cupluri de la Hollywood au preferat să-şi spună adio în 2014 decât să continue poveștile lor de amor. Numeroase despărţiri şi divorţuri au zguduit lumea celebrităţilor internaţionale.
De departe cele mai mediatizate au fost divorţul dintre Antonio Banderas şi Melanie Griffith, dar şi despărţirea Umei Thurman de miliardarul Arpad Busson.
Vedete precum Gwyneth Paltrow şi Chris Martin, Cuba Gooding Jr. şi Sara Kapfer, sau Amber Rose şi rapperul Wiz Khalifa şi-au spus adio când nimeni nu se aştepta. Iată care sunt cele mai surprinzătoare separări de anul acesta.
Antonio Banderas şi Melanie Griffith
Actorii Antonio Banderas (54 de ani) și Melanie Griffith (57 de ani) au pus capăt unei căsnicii care a durat aproape 18 ani. Cea care a depus actele de divorţ la 6 iunie a fost însăşi Melanie, care nu mai suporta infidelităţile soţului ei. În timpul procesului de divorţ, vedetele şi-au disputat averea comună de 65 de milioane de dolari, dar şi custodia celor trei câini ai familiei. Fiica lor, Stella, de 18 ani, a rămas în custodie comună până la împlinirea vârstei de 21 de ani. Cei doi s-au căsătorit în 1996, după ce s-au îndrăgostit în timpul filmărilor pentru comedia romantică "Two Much" din 1995.
Cuba Gooding Jr. şi Sara Kapfer
Actorul Cuba Gooding Jr. (46 de ani) şi soţia sa, Sara Kapfer, au divorţat după 20 de ani de viaţă împreună, spre uimirea tuturor. Sara Kapfer (46 de ani) a depus actele de divorţ la 22 aprilie, invocând diferenţe ireconciliabile. A fost un adevărat şoc chiar şi pentru apropiaţii lui Cuba Gooding Jr., laureat cu Oscar pentru cel mai bun rol secundar în 1996 pentru prestaţia din "Jerry Maguire ", şi ai soţiei sale. Cei doi şi-au împărţit o avere de 25 de milioane $, dar şi custodia celor trei copii, Spencer (20 de ani), Mason (18 ani) şi Piper (9 ani).
Téa Leoni şi David Duchovny
Actorii Téa Leoni şi David Duchovny au divorţat în luna iunie în urma unei proceduri judiciare foarte discrete. Astfel, despărţirea celor două vedete a trecut neobservată până acum de către presa americană. Cei doi erau căsătoriţi de 17 ani. Cel care a solicitat divorţul a fost David Duchovny, invocând motivul diferenţelor ireconciliabile, iar actorii şi-au negociat singuri termenii despărţirii lor. Potrivit acordului la care au ajuns împreună, David şi Téa vor împărţi custodia celor doi copii ai lor, în vârstă de 12, respectiv 15 ani. Starul din "Dosarele X" va plăti soţiei sale o pensie alimentară de 40.000 de dolari pe lună.
Amber Rose şi Wiz Khalifa
Amber Rose (31 de ani) şi rapper-ul Wiz Khalifa (27 de ani) nu au putut să-şi salveze căsnicia, deși în luna februarie 2013 se năștea primul copil al cuplului, Sebastian. După doar doi ani de căsătorie, cei doi au demarat procedura de divorţ, iar Amber îşi doreşte custodia fiului ei. Se pare că devină ar fi chiar artista, care i-a pus coarne soțului ei cu un alt bărbat. Gurile rele spuneau că Amber ar fi a spart căminul lui Mariah Carey cu rapperul și comedianul Nick Cannon.
Robin Thicke şi Paula Patton
Actriţa Paula Patton (38 de ani) a intentat divorţ cântăreţului Robin Thicke, după o căsnicie de nouă ani. Ea cere custodia comună a fiului lor, Julian, în vârstă de patru ani. Actriţa, cunoscută pentru filmele „Precious“ şi „2 Guns“, i-a cerut divorţul cântăreţului, celebru pentru piese precum „Blurred Lines“ şi „Give It 2 U“, invocând „diferenţe ireconciliabile“. Cele două vedete, care s-au căsătorit în 2005, au anunţat în luna februarie că au pus punct relaţiei. „Ne vom iubi întotdeauna şi vom fi prieteni, dar am decis de comun acord să ne despărţim“, au declarat cei doi la momentul respectiv.
Mariah Carey şi Nick Cannon
Unul din divorțurile surprinzătoare ale anului este cel dintre Mariah Carey (44 de ani) și rapperul Nick Cannon (34 de ani). Cele două vedete americane au ales să-și încheie socotelile după un mariaj de 6 ani. Diva a demarat actele de divorț în luna septembrie, chiar daca Nick a întrebat-o dacă dorește să consulte mai întâi un consilier marital. Cântăreața și-a anunțat fanii luna trecută că va petrece Sărbătorile de iarnă în compania fostului soț, de dragul gemenilor Moroccan și Monroe, în vârstă de trei ani. Problemele conjugale dintre ei au apărut anul trecut, când vedeta a mărturisit să duc vieţi separate de multă vreme.
Jennifer Lopez şi Casper Smart
În luna iunie, Jennifer Lopez și dansatorul Casper Smart, de 27 de ani, puneau punct unei relații care a durat aproape 2 ani de zile. Cântăreața și actrița de 45 de ani a aflat că iubitul ei mai tânăr i-a fost infidel cu doi transsexuali și a decis să-l dea afară din casă. De ceva vreme, Jennifer Lopez şi Casper Smart nu au mai fost văzuţi împreună, deşi aveau apariţii destul de dese. Dansatorul, care era răsfăţat cu bani şi daruri scumpe de J.Lo, a dat-o în judecată pe vedetă cerându-i o pensie luna de 50.000 de dolari. El nu putea concepe că nu se va mai putea înfrupta din averea ei de 300 de milioane $ (970 milioane de lei). Casper credea că i se cuvin banii, fiindcă în cei 2 ani cât a fost cu Jennifer i-a făcut toate treburile şi a avut grijă de gemenii ei, Max şi Emme, în vârstă de 6 ani.
Chris Martin şi Gwyneth Paltrow
Actriţa Gwyneth Paltrow, de 41 de ani, anunţa în luna martie pe site-ul ei, goop.com, că s-a despărţit de soţul ei, Chris Martin, tatăl celor doi copii ai ei. “Ne-am străduit mult în ultimul an, şi împreună, şi separat pentru a ne salva relaţia şi am ajuns la concluzia că, deşi ne iubim, ne este mai bine să fim despărţiti”. Cei doi au ales să se separe după 10 ani de căsătorie, dar să rămână prieteni apropiați. În ciuda faptului că n-au demarat actele de divorț, solistul trupei Coldplay, în vârstă de 37 de ani, a început în luna iunie o relație cu actrița Jennifer Lawrence. Chris Martin şi Gwyneth Paltrow s-au căsătorit la sfârşitul anului 2003 în Santa Barbara (California). Cuplul are doi copii: o fiică, Apple, în vârstă de 9 ani, şi un fiu, Moses, în vârstă de 7 ani.