FOTO Model bătut cu bestialitate într-un club. Incidentul, investigat de poliţie
Modelul englez Maria Fowler a fost atacată duminică dimineaţa, după o noapte în oraş.
Tânăra de 28 de ani a fost lovită cu pumnul în faţă, dar nu se ştie încă cine a fost atacatorul. În imagini, ea apare cu sânge curgând din nas şi tăieturi pe tot corpul.
Poliţia investighează incidentul, dar se pare că Maria a fost atacată la întâmplare de cineva din clubul în care se afla.
"Maria e în stare de şoc după ce s-a întâmplat. Nu vrea să vorbească", au declarat reprezentanţii modelului, conform dailymail.co.uk.
Maria Fowler este cunoscută în Marea Britanie datorită serialului "The Only Way is Essex", în care a jucat din 2010 până în 2011.
Nu e prima dată când modelul este atacat: în februarie, un bărbat i-a aruncat din senin un pahar în faţă într-un club.