Heather Locklear, internată la dezintoxicare
Actriţa Heather Locklear a fost internată recent la dezintoxicare pentru două săptămâni. Vedeta din “Melrose Place” a mai fost internată la un spital de psihiatrie anul trecut.
Actriţa Heather Locklear, de 57 de ani, a ajuns la un centru de dezintoxicare la şase luni după ce a fost băgată la ospiciu . Potrivit unei surse apropiate, vedeta a continuat să bea şi să agreseze oamenii din jurul ei. “Nu pare să fi făcut vreun progress”, a adăugat aceasta. De mai mulţi ani, Locklear face abuz de droguri şi are probleme cu legea. În februarie 2018, ea a fost arestată pentru că a agresat un poliţist care a ajuns să investigheze un incident în vila ei din Thousand Oaks, California, SUA. În iunie 2018, ea a fost arestată din nou pentru că a agresat fizic şi verbal un lucrător de la ambulanţă. care a sosit la locuinţa sa în urma unui apel pentru ajutor. În noiembrie, vedeta a fost internată la psihiatrie după ce terapeutul său a constatat că suferă de tulburări mintale.
http://Ce s-a întâmplat cu fața lui Heather Locklear?
http://Actriţa Heather Locklear nu scapă de trecutul sumbru! Arestată, după ce şi-a bătut iubitul
S-a certat din nou îngrozitor cu iubitul
Potrivit RadarOnline, Heather Locklear a ajuns la dezintoxicare după o ceartă urâtă cu iubitul său, Chris Heisser, la sfârşitul lui aprilie. “Heather şi Chris ţipau şi după ce scandalul s-a stins ea şi-a dat seama că şi-a pierdut controlul din nou. Aşa a decis că are nevoie să se interneze la dezintoxicare”, potrivit unei surse apropiate. Locklear şi Heisser au fost iubiţi în timpul liceului şi s-au recuplat în 2017. “Asta se întâmplă cu Heather. Deraiază şi se ceartă cu Chris sau altcineva, apoi îşi dă seama că are nevoie de ajutor. Noi ne rugăm ca de data asta să se facă bine”, a mai spus sursa citată de RadarOnline. Locklear a fost măritată cu rockerul Richie Sambora,împreună cu care are o fiică, Ava, de 21 de ani. Ea a devenit celebră în serialul “Dinastia” din anii 1980. Din 1993, actriţa a jucat rolul Amandei în “Melrose Place”, care a rulat până în 1999 şi are o avere de 6 milioane de dolari. Heather Locklear a fost internată recent la dezintoxicare pentru că a luat-o din nou razna.