Ieri idolii copiilor, azi sex-simboluri! Vedete Disney care adoră să apară dezbrăcate

Ultima actualizare:

    Miley a participat la multe ședințe foto, complet nud, și chiar în ipostaze pornograficefoto: Arhiva personală
Miley a participat la multe ședințe foto, complet nud, și chiar în ipostaze pornograficefoto: Arhiva personală

Au fost cuminți, inocenți și preferații adolescenților în producțiile dedicate acestora. Dar următorii copii-staruri au crescut, s-au maturizat și au trecut la diferite extreme, pentru a scăpa de imaginea de-altădată și a prinde succes pentru alt public. Unul pe măsura lor.

Și cum altfel, dacă nu și prin adoptarea unui stil mai controversat și a unor ținute tot mai sumare? Iată, așadar, ce vedete Disney nu se pot abține să apară cât mai dezbrăcate în fața publicului!

Miley Cyrus

Cu ea deja ne-am obișnuit să o vedem tot mai goală pretutindeni: pe scenă, live, pe rețelele de socializare, în paginile revistelor internaționale, în videoclipuri etc. Cu toate că acum, de când s-a împăcat cu Liam Hemsworth, aproape că nici nu o mai vedem la față, d’apăi la corp.

Vezi pe www.okmagazine.ro despre ce alte staruri mai e vorba!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
colaj casa (5) jpg
Banner Adina Halas
cub toma caragiu png
Gabriela Cristea, sursa Facebook jpg
Banner Irinel Columbeanu
shakira concert profimedia jpg
Marian Godină, momente emoționante la Survivor România 2026. Polițistul a izbucnit în lacrimi gândindu-se la familie. FOTO: captură video Antena 1
banner irinel columbeanu png
image
image