Îți mai aduci aminte de hoțul Harry din „Singur acasă”? Cum arată acum actorul Joe Pesci, la 80 de ani

Îți mai aduci aminte de hoțul Harry din „Singur acasă”? Ei bine, iată că actorul Joe Pesci, care îl interpreta pe Harry, a ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani și arată ca un adevărat bunic. Au trecut 33 de ani de când a apărut în filmul de Crăciun pe care îl adoră toată lumea, iar timpul se pare că și-a spus cuvântul asupra sa. 

Cum mai arată Joe Pesci la bătrânețe

Actorul Joe Pesci aproape că este de nerecunoscut la cei 80 de ani ai săi. Celebrul actor care a reușit să facă generații întregi să râdă duce o viață liniștită, mai ales că în televiziune n-a mai apărut de 30 de ani, excepție făcând emisiunea lui Pete Davidson, în care a fost prezent acum câteva luni.

Joe Pesci a cucerit lumea cu personajul ceva mai inteligent, decât partenerul său din banda de infractori, dar puțini știu că unele scene din film i-au pus viața în pericol. Există două scene celebre în filmele „Singur acasă” în care căciulile de lână ale personajului lui Pesci sunt incendiate, arzându-i scalpul. Deși rămâne un moment clasic de comedie până în ziua de azi, puțini știu că momentul a fost... prea real. Pesci a suferit câteva arsuri grave la nivelul scalpului în timpul filmărilor pentru „Singur acasă 2", deci acele capcane au fost cu adevărat periculoase.

Cine este Joe Pesci

Pesci s-a retras din actorie în 1999, dar în ultimii ani a mai dat o șansă carierei sale, apărând ocazional în filme regizate de prietenii săi Martin Scorsese sau Robert De Niro. El a avut un rol important în filmul „The Irishman din 2019” și mulți fani sunt nerăbdători pentru o renaștere a lui Pesci, totuși actorul este destul de bătrân.

Pesci a crescut într-o familie din clasa muncitoare din New Jersey, dar nu a trecut mult timp până când a început să lucreze în showbiz. Pesci a început să joace în piese de teatru când avea doar 5 ani, în New York City. În adolescență, Pesci a fost prieten cu mai mulți cântăreți care aveau să se transforme în unii dintre cei mai populari cântăreți de croazetă din lume, precum Franki Valli și membrii trupei The Four Seasons. Pesci este, de asemenea, muzician și a înregistrat primul său album „Little Joe Sure Can Sing” în 1968, când avea 25 de ani.

În timp ce se ocupa de hobby-urile sale muzicale, Pesci și-a luat un job de frizer pentru a se descurca. Nu și-a încetinit activitatea muzicală sau actoricească, dar a trebuit să facă cumva să și trăiască. Din fericire pentru Pesci, el nu a căzut niciodată în capcana în care cad multe vedete copii.

În 1970, Pesci s-a întors la teatru cu un număr de comedie. El a făcut parte din duo-ul Pesci și Vincent, alături de Frank Vincent. La scurt timp, Pesci avea să fie distribuit în primul său film, „The Death Collector”. Rolul a fost nesemnificativ pentru Pesci la început, dar munca sa în film a impresionat un actor și un regizor care făceau casting pentru un film numit „Raging Bull”, iar de aici a început cariera sa în film cu adevărat. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net