Iubirea învinge pandemia: Kylie Minogue înapoi la iubit

Ultima actualizare:

    Kylie şi Paul se iubesc din 2018Foto: Profimedia
Kylie şi Paul se iubesc din 2018Foto: Profimedia

În sfârşit s-au regăsit! Kylie Minogue s-a întors la iubitul ei, Paul Solomons, la 9 luni după despărţirea cauzată de pandemia de COVID-19. Ei au o relaţie din anul 2018.

Diva a fost obligată să plece, din Marea Britanie, în oraşul natal, Melbourne, anul trecut, în decembrie, ca să scape de izolarea pricinuită de pandemie.În Australia, nu erau aşa de multe cazuri, ca la Londra, la acea vreme. Iubitul nu a putut s-o însoţească, pentru că nu putea să-şi părăsească slujba de director artistic al publicaţiei ”GQ”. De asemenea, el nu a putut s-o viziteze din cauza restricţiilor de călătorie cauzate tot de pandemie. La începutul lunii, numărul de cazuri de COVID-19 a început să crească în oraşul australian şi Kylie a decis să se întoarcă la Londra. Aşa a reuşit, în sfârşit, să ajungă lângă iubitul său, după atât de multe luni. Ei au o relaţie de trei ani. S-a zvonit că s-au logodit şi că plănuiesc să se căsătorească, însă nu au confirmat încă acest lucru. Artista se gândeşte foarte serios unde să se stabilească până la urmă. 

În Australia are părinţii şi pe sora ei, Danii. Însă în Marea Britanie locuieşte Paul şi nu vrea să-l piardă. Totuşi, el a renunţat recent la slujba sa, aşa că ar putea să plece amândoi în oraşul ei natal. Kylie Minogue, care are o avere de 120 de milioane de dolari, nu a avut niciodată noroc în dragoste până acum. Ea a fost logodită în 2016 cu actorul Joshua Sasse, care avea la acea vreme 28 de ani, dar s-au despărţit după un an şi a suferit foarte mult. A avut 8 relaţii ratate şi nici un mariaj până acum.


    Diva australiană promovează turismul din ţara sa
Diva australiană promovează turismul din ţara sa

Între iubiţii ei s-au numărat fotomodelul Andres Velencoso, actorii Olivier Martinez şi Jean-Claude Van Damme, Albert de Monaco, cântăreţii Nick Cave şi Jason Donovan, dar marea ei dragoste a fost liderul trupei INXS, Michael Hutchence, care s-a sinucis în 1997. Diva, cunoscută pentru numeroase hit-uri, cum ar fi ”Can’t Get You Out of My Head” şi ”I Should Be So Lucky”, are o casă de 25 de milioane de dolari la Londra.


    Diva australiană promovează turismul din ţara sa
Diva australiană promovează turismul din ţara sa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Bulandra (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dan Spataru jpg
image png
banner andreea raicu png
Banner Irina Rimes
mariana moculescu colaj instagram png
banner alexia eram png
banner stefan hrusca png
Selly
image
actualitate.net
image
actualitate.net