Jennifer Lopez și Alex Rodriguez au confirmat despărțirea: „Ne e mai bine ca prieteni”
Deși inițial au lăsat să circule zvonul despărțirii, recunoscând că se confruntă cu probleme în cuplu însă explicând că nu se punea problema unei separări, într-un final, Jennifer Lopez și Alex Rodriguez au confirmat ceea ce presa anunțase deja în urmă cu săptămâni bune.
În pragul nunții, fiind deja logodiți, J Lo și Alex Rodriguez au anunțat că au pornit, într-adevăr, pe drumuri separate, după ce au fost o perioadă în „faza de negare”. Cântăreaţa şi fostul jucător de baseball au confirmat că s-au despărţit, joi, 15 aprilie, la o lună după ce au negat existenţa unei eventuale șanse de ruptură. Cei doi spuneau la momentul respectiv că au întâmpinat doar niște probleme în relația lor de cuplu care a durat patru ani.
„Ne-am dat seama că ne simţim mai bine ca prieteni şi ne aşteptăm să rămânem prieteni şi în viitor”, au precizat într-o declaraţie comună Jennifer Lopez, în vârstă de 51 de ani, şi Alex Rodriguez, în vârstă de 45 de ani.
„Vom continua să lucrăm împreună şi să ne sprijinim reciproc în afacerile şi proiectele noastre comune”, au adăugat cele două vedete. Aceștia au mai spus că nu vor face dezvăluiri despre motivele aflate în spatele despărţirii lor din respect faţă de copiii pe care îi au din relaţiile lor precedente.
În luna martie, J. Lo şi A-Rod au negat informaţiile apărute în presă despre despărţirea lor, declarând cu acea ocazie că „lucrează împreună pentru a rezolva anumite lucruri” din cuplu.
Cei doi şi-au început relaţia în debutul anului 2017 şi au anunţat că s-au logodit în martie 2019. Anul trecut, Jennifer Lopez a dezvăluit că ea şi logodnicul ei au decis să îşi amâne de două ori căsătoria, din cauza pandemiei de coronavirus.