Johnny Depp a pierdut procesul cu tabloidul «The Sun»

Ultima actualizare:

    Johnny Depp a pierdut procesul The Sun
Johnny Depp a pierdut procesul The Sun

Un judecător britanic a stabilit că actorul american Johnny Depp a încălcat un ordin de instanţă după ce a refuzat să prezinte conţinutul unor SMS-uri, care ar fi putut dovedi că încerca să facă rost de droguri. Decizia judecătorului a fost pronunţată în dosarul în care vedeta de la Hollywood acuză tabloidul The Sun de defăimare.

În urmă cu doi ani, publicaţia The Sun a scris despre Johnny Depp că a bătut-o pe fosta soţie, Amber Heard, lucru pe care Depp l-a negat. 

Decizia judecătorului Justice Nicol vine cu puţin înainte de procesul intentat de actor News Group Newspapers (NGN), care deţine The Sun, şi editorului Dan Wootton, pentru articolul care a fost publicat în 2018 şi în care se referea la Depp ca la un "bătăuş de soţie". 

Joia trecută, avocaţii NGN i-au solicitat judecătorului să respingă o contestaţie a lui Johnny Depp pe motiv că nu le-a furnizat ceea ce ei numesc "mesajele cu droguri din Australia". 

Acestea ar fi fost schimbate între Depp şi asistentul lui, Nathan Holmes, în 2015, la scurt timp după ce între cei doi soţi a avut loc un incident în Australia, Heard referindu-se la "trei zile de abuz psihic".   

Avocatul Adam Wolanksi QC, din partea NGN, spune că actorul din "Piraţii din Caraibe" s-ar fi referit în aceste mesaje la pastile "fericite" şi "chestii albe", încercând să obţină MDMA şi cocaină.

Potrivit The Guardian, audierile în acest caz vor continua, conform news.ro.

Depp şi Heard au divorţat cu scandal la începutul lui 2017, la puţin peste un an de la căsătorie. Actriţa în vârstă de 34 de ani a vorbit atunci despre "anii" de violenţe "fizice şi psihice", ceea ce Depp neagă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Jennifer Lopez, foto Instagram jpg
dani stoian instagram 2 jpg
banner anca parghel png
nicoleta luciu facebook jpg
banner diana enache png
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
VIDEO TEMISAN SLUJBA  mp4 thumbnail png
banner Nicoleta Nuca jpg
image
image