Julianne Moore, scene de sex la 58 de ani! A apărut complet goală în noul său film
Julianne Moore (58 de ani) a filmat scene de sex în cel mai recent film al său. Vârsta nu și-a pus amprenta pe trupul ei, așa că actrița poate să filmeze astfel de scene fără prea multe griji.
Julianne Moore a filmat mai multe scene de sex de-a lungul carierei sale. Deși multe actrițe se opresc din a mai face asta după ce trec de 40 de ani, celebra actriță încă este protagonista unor imagini interzise minorilor. Recent, într-un interviu acordat revistei People, ea a vorbit despre scenele de sex.
„În realitate, nimeni nu face sex ca în filme. Uneori vezi în filme cu cineva îi rupe bluza partenerului. Mie nu mi-ar plăcea asta”, a mărturisit actrița. În filmul „Gloria Bell”, actrița joacă rolul unei mame divorțate care se îndrăgostește de un bărbat interpretat de John Turturro. Pentru scenele de sex, Moore și regizorul filmului, Sebastian Lelio, și-au dorit o doză de realitate.
„Chiar cred că sexul este o provocare, mai ales cu cineva nou. E ușor să faci sex cu o persoană pe care o cunoști de foarte mult timp. Noi am vrut să arătăm în film această realitate. Nu am vrut să facem ceva fals. În unele scene apar topless. Am vrut ca situația să pară cât se poate de reală. Asta face parte din poveste”, a mai spus Julianne Moore. Regizorul Sebastian Lelio a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei: „Este o actriță extraordinară! Ea poate juca o femeie comună fără să își piardă aura mitică”.
Singura teamă pe care a avut-o Julianne Moore legată de acest rol a fost legată de dans, dar a trecut repede peste asta. La fel ca Gloria, actrița a recunoscut că uneori cântă în timp ce conduce: „Brick House este melodia mea preferată!”
Citește și
Totul despre Julianne Moore, actrița care a cucerit Hollywoodul la 50+