Kim Kardashian, audiată de un judecător francez despre jaful din Paris

Ultima actualizare:

    Kim Kardashian obişnuia să se laude cu bijuteriile sale pe site-urile de socialiazare şi pe covorul roşufoto: Guliver/Getty Images
Kim Kardashian obişnuia să se laude cu bijuteriile sale pe site-urile de socialiazare şi pe covorul roşufoto: Guliver/Getty Images

Nu se mai termină coşmarul pentru Kim Kardashian. Vedeta americană, care a fost jefuită în octombrie la Paris, a fost audiată recent de un judecător francez.

Judecătorul francez aflat la conducerea investigaţiei deschise în urma jafului armat comis asupra starletei Kim Kardashian la Paris s-a aflat miercuri la New York, pentru a o audia pe vedeta americană în legătură cu incidentul din toamna anului trecut, scrie news.ro, care citează Reuters.

Judecătorul francez s-a deplasat la New York pentru a îi arăta brunetei fotografii ale unor suspecţi, pentru a încerca să îi identifice pe autorii jafului.

Legată, jefuită şi ameninţată cu arma

În 3 octombrie 2016, mai mulţi bărbaţi înarmaţi, care purtau cagule pe faţă şi uniforme false de poliţişti, au pătruns în camera hotelului parizian în care se afla Kim Kardashian. Agresorii au legat-o pe vedetă, ameninţând-o cu arme de foc, şi au părăsit apoi hotelul pe biciclete, furând inelul de logodnă şi alte bijuterii ale starletei, evaluate la 9 milioane de euro, au transmis la acea vreme autorităţile franceze. 

În cadrul unei anchete oficiale, procurorii din Paris au reţinut 10 persoane pe care le anchetează sub suspiciunea că au fost implicate în comiterea acelui jaf armat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dani stoian instagram 2 jpg
banner anca parghel png
nicoleta luciu facebook jpg
banner diana enache png
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
VIDEO TEMISAN SLUJBA  mp4 thumbnail png
banner Nicoleta Nuca jpg
monica dascalu instagram jpg
image
image