Lansarea filmului "The Interview", anulată din cauza ameninţărilor teroriste
Sony a decis să anuleze lansarea filmului "The Interview", care urma să aibă loc de Crăciun.
Mai mult, conform huffingtonpost.com, studiourile nu au intenţii de a lansa filmul în alt mod sau pe altă dată, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Reacţia vine după ce s-a zvonit că Sony va încerca să amâne premiera sau să lanseze filmul doar pe DVD, iar mai multe cinematografe au decis să nu mai ruleze filmul, în urma unor ameninţări teroriste.
"După ce majoritatea celor care urmau să proiecteze filmul au decis să nu îl mai ruleze, am luat hotărârea de a nu mai lansa pelicula. Sony Pictures a fost victima unor atacuri fără precedent asupra angajaţilor şi clienţilor noştri. Cei care ne-au atacat ne-au furat propietatea intelectuală, emailurile private şi materiale sensibile şi au încercat să ne distrugă, totul din cauza unui film care nu le place. Suntem extrem de dezamăgiţi de cele întâmplate", a fost declaraţia Sony.
Hackerii, anagajaţi ai guvernului nord-coreean
Hackerii cunoscuţi sunt numele de "Guardians of Peace" au ameninţat cinematografele care dau filmul "The Interview" cu atacuri similare cu cel de la 11 septembrie 2001.
Filmul, cu James Franco şi Seth Rogen, urmăreşte doi jurnalişti care se duc în Coreea de Nord pentru a-l asasina pe liderul Kim Jong-un. Oficialii nord-coreeni şi-au exprimat nemulţumirea faţă de subiectul peliculei. Mai mult, oamenii care merg la premiera filmului au fost ameninţaţi cu moartea.
"Lumea se va teme. Ţinteţi minte 11 septembrie 2001. Vă recomandăm să nu fiţi în apropierea acestor locuri. Dacă staţi lângă cinematografe, e bine să vă mutaţi. Ce va veni e rezultatul lăcomiei Sony Pictures Entertaiment", a fost mesajul grupării de hackeri.
James Franco şi Seth Rogen au anulat deja toate apariţiile în media pentru promovarea peliculei. Ei au apărut săptămâna trecută la premiera din Los Angeles, dar nu au dat interviuri.
Barack Obama a declarat miercuri că ameninţările sunt luate în serios: "Invesitgăm problema. O să fim cu ochii în patru, dacă e cazul, vom alerta publicul".
Gruparea de hackeri a publicat, în ultimele săptămâni, o serie de mesaje în care dezvăluie bugete ale unor filme, salarii ale mai multor actori, dar şi mailuri între şefii Sony şi diverşi producători, regizori şi actori. Deşi Coreea de Nord a negat că ar fi în spatele atacurilor informatice, guvernul SUA a stabilit că hackerii lucrează pentru guvernul lui Kim Jong-un, potrivit huffingtonpost.com.