Lemmy de la Motorhead a murit la două zile după ce a aflat că are cancer

Ultima actualizare:

    Ian Lemmy Kilmister 24 decembrie 1945 – 28 decembrie 2015
Ian Lemmy Kilmister 24 decembrie 1945 – 28 decembrie 2015

Legendarul rocker britanic Lemmy Kilmister a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani, după doar două zile de la aflarea veştii că are cancer. Anunţul morţii lui a fost făcut public pe Internet.

Lemmy a murit la vila sa din Los Angeles, luni. Sâmbătă, 26 decembrie, la două zile după ce a împlinit 70 de ani, a aflat că are cancer. A fost băiatul de trupă al legendarului Jimi Hendrix, a înfiinţat Motorhead în 1975 şi în anii ’80 a dus o luptă pe viaţă şi pe moarte cu dependenţa de droguri şi alcool. Unul dintre hiturile care l-au consacrat este celebrul „Ace of Spades”, lansat în 1980. Nu era căsătorit şi are un singur fiu, Paul, pe care însă l-a ferit de viaţa tumultoasă pe care a dus-o el. Averea lui de 10 milioane de dolari va fi direcţionată către fundaţia lui care susţine tinerele talente. În 23 ianuarie 2016 Motorhead plănuia un turneu european, urmând să concerteze în mai multe oraşe din Marea Britanie, dar şi la Paris, Barcelona, Madrid şi Geneva.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net