Leo DiCaprio, reacție ilară în spatele lui Lady Gaga!

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Lady Gaga (29 de ani) și Leonardo DiCaprio (41 de ani), la Globurile de Aur 2016foto: captură video
Lady Gaga (29 de ani) și Leonardo DiCaprio (41 de ani), la Globurile de Aur 2016foto: captură video

Decernarea premiilor Globurile de Aur 2016 a fost unul dintre cele mai așteptate evenimente de acest gen. Vedetele s-au strâns, cu mic cu mare, unele dintre ele pentru a fi premiate, iar altele au participat la eveniment ca simpli invitaţi.

Cine și-ar fi imginat atâtea personalități diferite într-o singură cameră? Mai mult, multe dintre ele au avut reacții inedite. Cel mai bun exemplu este cea a lui Leonardo DiCaprio (41 de ani), atunci când a dat cu ochii de posteriorul lui Lady Gaga (29 de ani).

Urmărește imaginile amuzante

Controversata cântăreță a câștigat un trofeu pentru prestația din serialul „American Horror Story”, iar când a fost momentul să meargă pe scenă să își revendice premiul, a trebuit să își facă loc printre scaunele pe care se aflau chiar colegii ei de breaslă. În acele momente, Leondardo se sprijinea cu cotul pe spătarul scaunului, iar Lady Gaga a trecut chiar pe lângă el, „mângâindu-l” cu fundul.

Speriat, actorul și-a retras imediat brațul, însă a scăpat o reacție destul de evidentă, spre amuzamentul publicului. Leonardo DiCaprio s-a uitat spre fundul lui Lady Gaga și s-a strâmbat într-un mod caraghios. Totul a fost surprins de camerele de luat vederi, îndreptate spre artista care se pregătea să își ridice trofeul.

Leo a râs de ea când a fost desemnată câștigătoare la Globurile de Aur și a fost pedepsit.

Totuși, Lady Gaga nu i-a observat reacția. Artista, vizibil emoționată, a urcat pe scenă unde a ținut un discurs de mulțumire pentru familia și echipa ei. „Este unul dintre cele mai importante momente din viața mea. Trebuie să-i mulțumesc lui Ryan Murphy, ești o persoană minunată. Ai crezut atât de mult în mine și mi-ai fost un prieten atât de bun. Mulțumesc echipei mele minunate (colegii alături de care a jucat în serialul „American Horror Story”, n.r.), vă iubesc atât de mult, sunteți familia mea. (...) Sunteți toți atât de talentați și cred că datorită vouă am putut străluci. Așa că vă mulțumesc că ați împărtășit talentul cu mine”, a spus ea.

„Am vrut să fiu actriță înainte să fiu cântăreață, dar muzica mi-a ieșit prima. Familiei mele, mamei mele, tatălui meu, surorii mele, Natalie, vă iubesc atât de mult. Trebuie să mulțumesc echipei mele, m-ați ridicat în fiecare zi și... lucrurile prin care trec mintea și corpul meu atunci când muncesc, mă fac să fiu ca un copil, nu mai pot face nimic de una singură, voi mi-ați permis asta și aveți grijă de mine și mă ajutați să-mi explorez creativitatea în moduri în care nu am crezut că aș putea. (...) Am rămas, cu adevărat, fără cuvinte, vă mulțumesc mult!”, a continuat cântăreața.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Banner Ecaterina Ladin
Captura de ecran din 2026 04 11 la 15 05 56 png
marian godina facebook jpg
andreea balan instagram jpg
1 rosie huntington whiteley gettyimages 1012673286 jpg jpeg
banner mihai albu jpg
1200x 600 7 10 1024x512 logo png
Andreea Perju a plecat de la nunta Andreei Bălan cu gândul că nu vrea să prindă buchetul de mireasă
image
image