Michael Baldwin din Tânăr şi neliniştit: «Rămân uluit de ceea ce mi-a oferit acest serial»

Ultima actualizare:

L-am văzut, pe rând, la braţul lui Christine Blair (Lauralee Bell), al lui Phyllis Summers (Michelle Stafford) şi, mai nou, al lui Lauren Fenmore (Tracey E. Bregman). A fost când şarmant, când viclean şi enervant – un rol negativ ofertant şi provocator, care l-a păstrat pe LeBlanc în distribuţia serialului din 1991 şi până acum, cu o pauză de patru ani (1993-1997), când personajul său era după gratii. Acum, la 53 de ani, actorul spune că acest rol i-a schimbat radical viaţa şi i-a adus o recunoaştere nesperată pe plan profesional: trei premii şi alte şase nominalizări la Daytime Emmy.

Cum ai obţinut rolul din Tânăr şi neliniştit?

A fost ca la un joc de bingo, iar eu am primit întrebarea încuietoare. De fapt, de-abia mă întorsesem din Egipt şi le experimentasem pe toate, captiv în deşertul nubian, pierdut şi în expectativă, într-un tren în mijlocul pustietăţii. Când te întorci în State, nu poţi decât să te gândeşti: „Ce bine e aici!“. Aşa că m-am dus la acest casting. Când am intrat la audiţie, am dat peste Bill Bell şi Ed Scott, producătorii noştri la momentul respectiv. Am primit rolul în următoarea zi, aşa mi s-a spus. Nici măcar nu am dat probă în faţa camerei pentru rolul avocatului Michael Baldwin. A fost unul dintre acele momente norocoase când te ia valul, ca actor. Pur şi simplu, am intrat acolo şi totul a venit de la sine. A fost minunat şi toţi au avut încredere în mine.

Ce îţi mai aminteşti din prima zi pe platou?

(râde) În prima mea zi pe platou se făceau fotografiile cu întreaga echipă de actori, iar eu mă entuziasmez foarte tare la aceste ocazii. Era şi Lauralee Bell, care avea să fie o parte foarte importantă din povestea personajului meu. Cred că am pălăvrăgit toată ziua, pentru că, la un moment dat, am auzit o voce drăguţă din spate care îmi spunea: „Mamă, da’ mult mai vorbeşti!“. De-ar fi ştiut ea! Am făcut cunoştinţă cu absolut toţi actorii, am intrat în atmosferă...

CONTINUAREA PE OK MAGAZINE



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner sonia trifan simona trașcă jpg
BANNER LIVIA GRAUR jpg
macron jpg
Valentin Sanfira gătește tradițional dar  își surprinde soția și cu alte preparate delicioase
taylor swift gettyimages jpg
Francisca s-a pozat cu burtica de gravidă
banner dragos dolanescu jpg
Gheorghe Visu (State de România) şi Carmen Tănase (Flăcărica) au fost soţi timp de şapte ani, în ”Regina” şi în ”Inimă de ţigan” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net