Michael Douglas se chinuie de 5 ani să vândă casa din Mallorca
Nu poate vinde vila de vacanţă! De 5 ani, Michael Douglas se chinuie să vândă casa din Mallorca, cea mai mare insulă spaniolă din Marea Mediterană, ce face parte din Arhipelagul Insulelor Baleare.
Actorul Michael Douglas (74 de ani) a scos pentru prima oară la vânzare vila S’Estaca din Mallorca în 2014 cu 50 de milioane de euro.
Cum de atâţia ani nu s-a ivit nici un cumpărător, recent, actorul s-a văzut nevoit să scadă preţul aproape la jumătate. Starul se mulţumeşte acum cu numai 29 de milioane de dolari pentru casa care a aparţinut arhiducelui Ludwig Salvator, de Austria, în secolul XIX, şi pentru terenul de 770.000 de metri pătraţi din jurul acesteia.
Douglas a cumpărat proprietatea în 1989 cu 3,1 milioane de euro şi a cheltuit 6,2 milioane de euro pentru renovări, împreună cu fosta sa soţie, Diandra Luker. După ce au divorţat, în 2000, Diandra beneficia de vilă între iulie şi decembrie, iar actorului îi revenea între ianuarie şi iunie. Numai că noua soţie a lui Douglas, Catherine Zeta-Jones (49 de ani), cu care s-a însurat în 2000, a refuzat să locuiască acolo. Asta fiindcă îi amintea de fosta soţie a bărbatului său. De aceea, Michael Douglas a decis să vândă casa. Nu a mai văzut-o din 2014, deşi i-a plăcut dintotdeauna proprietatea, cultiva vie pentru vin şi îi plăcea să se plimbe printre măslinii şi migdalii săi.
Vila se află pe malul mării, pe o parte, şi în spatele său se ridică munţi. Dispune de terase cu privelişti mirifice, pavilion maur, pivniţă şi piscină de marmură. Casa are 10 dormitoare, o bibliotecă magnifică, sală de spa, salon multimedia şi poate găzdui 20 de oaspeţi în tot confortul. Michael Douglas are o avere de 300 milioane de dolari.