Michael Jackson, abuzat de familie

Michael Jackson, abuzat de familie

Ultima actualizare:

    Băiatul de aur. Pentru familie, Michael Jackson a fost întotdeauna sursa principală de venitfoto: Getty Images
Băiatul de aur. Pentru familie, Michael Jackson a fost întotdeauna sursa principală de venitfoto: Getty Images

Într-o carte nou apărută despre ultima parte a vieţii Regelui Pop, medicul Conrad Murray dezvăluie adevăruri extrem de incomode

La şapte ani de la decesul megastarului, credeam că am aflat totul despre trecutul său. O copilărie anulată de celebritate, un succes mondial care a dus la izolare, depresie şi abuz de sedative, o poveste condimentată cu scandaluri de pedofilie, eşecuri familiale, copii din flori şi un sfârşit tragic, ca o implozie a unei faime mult prea greu de dus. Şi tot la capătul acestor şapte ani atât de grei pentru familie, dintre care primii cinci petrecuţi prin tribunale, încercând să-i reabiliteze imaginea lui Michael Jackson, dar şi să obţină condamnarea „călăului“ lui final, medicul Conrad Murray, moştenitorii trebuie să facă faţă unui alt megascandal, cu aceiaşi „actori“. Şi asta pentru că infamul medic, scăpat din penitenciar pentru bună purtare după doar doi ani petrecuţi după gratii – din cei patru ani stabiliţi de instanţă, a avut timp suficient să încropească un volum cu versiunea lui despre adevărata viaţă a celebrului său pacient.

Citește pe www.okmagazine.ro restul acestui articol!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
anisia gafton si serghei jpg
andreea popescu (2) jpg
cristina siscanu
casa lui nicolas cage jpg
Andreea Esca, foto Instagram jpg
alina puscau (2) jpg
banner dorel visan png
mircea bravi so bunica lenuta jpg
image
image