O cântăreaţă celebră şi-a „tras” iubit mai tânăr decât ea cu 28 de ani FOTO
E celebră, bogată şi are o mare slăbiciune pentru bărbaţii foarte tineri. O super divă de peste Ocean s-a cuplat cu un manechin care are aproape jumătate din vârsta ei.
Madonna confirmă slăbiciunea pe care o are pentru tinerii chipeşi şi bine făcuţi. Cântăreaţa de 57 de ani face ce face şi rămâne în atenţia presei de scandal. Cunoscută pentru relaţiile cu tinerei pe care le-a avut în ultimii ani, diva blondă nu s-a dezminţit nici de această dată.
Sampaio este al doilea francez pe care Madonna, care are o avere de 800 de milioane de dolari, îl cucereşte. Până în urmă cu doi ani, artista a avut o relaţie controversată cu dansatorul Brahim Zaibat, de 30 de ani.
Gurile rele susţin că Madonna are un apetit mare pentru bărbaţi mai tineri decât ea. Aceasta a început să aibă obsesia de a se iubi cu tinerei după ce a divorţat de regizorul britanic Guy Ritchie în 2008, după opt ani de căsnicie.
Ea a mai fost căsătorită cu actorul Sean Penn, între 1985-1989. între anii 2008 şi 2010, Madonna a fost cuplată cu fotomodelul brazilian Jesus Luz (27 de ani). S-a iubit apoi, între anii 2010-2013, cu dansatorul francez Brahim Zaibat (27 de ani). La începutul anului, ea pusese ochii pe fotomodelul Andrea Denver, care e mai tânăr cu 33 de ani decât ea.