O cântăreaţă îşi oferă virginitatea unor terorişti musulmani. Motivul incredibil

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cântăreaţa susţine că e virgină şi că vrea să ia locul fetelor răpiteFacebook
Cântăreaţa susţine că e virgină şi că vrea să ia locul fetelor răpiteFacebook

O cântăreaţă din Nigeria a provocat o furtună pe reţelele de socializare după ce a spus ca îşi oferă virginitatea militanţilor islamici din grupul Boko Haram în schimbul sutelor de eleve pe care aceştia le-au răpit.

76 de fete au fost luate, în luna aprilie, din nord-estul orasului Chibok, care este în mare parte populat de creştini, de către rebelii conduşi de Abubakar Shekau.În marea majoritate a cazurilor, copiii răpiţi râman dispăruţi, în ciuda presiunii internaţionale pentru întoarcerea lor în condiţii de siguranţă. Numeroase campanii au fost demarate pentru a le aduce înapoi pe fete, inclusiv una susţinută de Prima Doamnă a Americii, Michelle Obama şi de premierul Regatului Unit, David Cameron.Cântăreaţa de muzică pop Adokiye Kyrian, în vârstă de 23 de ani, care este şi ambasador ONU pentru pace, a vorbit despre situaţie într-un interviu."Mă gândesc la fetele alea, unde sunt şi ce li se poate întâmpla. Este pur şi simplu nedrept. Sunt prea tinere. Aş vrea să pot să mă ofer pe mine în schimb", a spus Adokiye, conform ziarului britanic The Independent.

"Au între 12 şi 15 ani, pentru numele lui Dumnezeu. Sunt mai în vârstă şi mai experimentată. Chiar dacă sunt violată de 10 sau 12 bărbaţi în fiecare noapte, pot să rezist. Doar să le dea drumului fetelor", a adăugat aceasta.

În aprilie, Adokiye a declarat că este virgină.Comentariile cântăreţei au primit reacţii amestecate. Unii fani au lăudat-o spunând că este "curajoasă" şi au etichetat-o ca fiind un "erou", în timp ce alţii au interpretat declaraţiile ei ca fiind o strategie oportunistă de publicitate.Boko Haram este o organizaţie teroristă din Nigeria de nord-est. Numele lor se traduce prin "Educaţia vestică e un păcat".

La o lună de la răpirea fetelor, un clip filmat de extremişti a apărut pe internet în care liderul grupării spunea că fetele au fost convertite la islamism şi că vor fi eliberate după ce membrii luaţi prizonier vor fi eliberaţi la rândul lor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
andreea popescu si rares cojoc webp
Andrei Aradits (52 de ani) a fost prezent aseară la Premiile Gopo 2026 fiind nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”
Laura Cosoi, foto Instagram  jpg
ellen burstyn captura video jpg
Roberta Anastase
10 ok angela similea jpeg
Dana Rogoz, foto Instagram jpg
Adele  jpg
image
image