Pamela Anderson, interzisă la înmormântarea unui prieten
Pamela Anderson nu are voie să participe la funeraliile lui Sam Simon, unul dintre creatorii serialului "Familia Simpson", deoarece membrii familiei sale sunt supăraţi pe actriţă, care a acceptat de la producătorul TV un inel de 800.000 de dolari cu câteva săptămâni înainte de decesul acestuia.
Pamelei Anderson, fosta vedetă a serialului "Baywatch", i s-a transmis să nu vină la slujba funerară a lui Sam Simon - care a murit de cancer la colon weekendul trecut -, ce va fi organizată în cadrul unei ceremonii private, în cursul zilei de marţi, informează contactmusic.com, preluat de Mediafax.
Potrivit TMZ.com, Sam Simon i-a oferit starletei canadiene, cu care era prieten de mulţi ani, un inel în valoare de 800.000 de dolari, cu doar câteva săptămâni înainte de a muri, iar membrii familiei sale consideră că Pamela Anderson a profitat de slăbiciunea unui om muribund şi nu ar fi trebuit să accepte acel cadou generos.
Pamela Anderson și Sam Simon, activiști convinși
În luna ianuarie, Pamela Anderson şi Sam Simon, cu care starleta canadiană a împărtăşit pasiunea pentru campaniile organizate cu scopul de a proteja drepturile animalelor, au mers împreună la o gală de caritate, Help Haiti Home Gala, organizată de actorul Sean Penn, în Beverly Hills.
Pamela Anderson şi Sam Simon au colaborat anterior şi la o campanie demarată pentru a proteja focile, iar în 2013 au expediat o scrisoare deschisă, dar şi un cec în valoare de 1 milion de dolari, Asociaţiei vânătorilor de foci din Canada (Canadian Sealers Association/ CSA), încercând să convingă asociaţia canadiană să renunţe definitiv la vânarea acestor animale.
Sam Simon, diagnosticat cu o formă incurabilă de cancer la colon în anul 2012, a anunţat în mod public în noiembrie 2014 că îşi va lăsa întreaga avere, estimată la 100 milioane de dolari, unor organizaţii de caritate şi ecologiste.
Renumitul scenarist, producător şi regizor american a confirmat cu acea ocazie că îşi va dona întreaga avere organizaţiei de caritate Save The Children, organizaţiei ecologiste PETA şi propriei fundaţii, care donează alimente în fiecare zi în beneficiul câtorva sute de familii sărace din Los Angeles.