Phil Collins, făcut de râs de băiatul traficant


    Simon, în vârstă de 37 de ani, a debutat pe scenă la vârsta de 12 ani, când a cântat la tobe, alături de tatăl său
Simon, în vârstă de 37 de ani, a debutat pe scenă la vârsta de 12 ani, când a cântat la tobe, alături de tatăl său

Are lumea la picioare, dar a intrat în belea! Simon, fiul cel mare al muzicianului Phil Collins, a fost arestat pentru trafic şi posesie de droguri. El nu este, însă, singurul certat cu legea.

Solistul şi toboşarul trupei rock „Sound of Contact” a fost arestat săptămâna trecută, după ce a fost prins cu droguri asupra sa. Simon, în vârstă de 37 de ani, a fost eliberat pe cauţiune, până la încheierea anchetei. Fiul fostului solist al trupei Genesis, Phil Collins (63 de ani), din prima căsătorie cu actriţa Andrea Bertorelli, a fost reţinut şi pentru trafic de cocaină, ecstasy şi LSD. Simon i-a recunoscut celebrului tată, care s-a retras de pe scena muzicală în anul 2010, după ce a strâns o avere frumuşică de 172 de milioane de dolari, că e dependent de droguri. 

Şi ei sunt fii de celebrităţi care au probleme cu legea

Cameron Douglas, 36 de ani
Cameron Douglas, 36 de ani

Băiatul cel mare al lui Michael Douglas, din căsătoria cu Diandra Luker, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru posesie de heroină şi trafic de cocaină.

Michael Douglas
Michael Douglas

Cameron (36 de ani) a fost arestat în iulie 2009 într-un hotel din New York, având asupra sa cantităţi mari de metamfetamină şi alte droguri sintetice. În faţa judecătorului, fiul celebrului actor de 69 de ani şi-a cerut iertare faţă de familia sa şi a recunoscut că este dependent de heroină.

Indio Downey Jr., 20 de ani
Indio Downey Jr., 20 de ani

Fiul actorului Robert Downey Jr. (49 de ani) a fost reţinut la sfârşitul lunii iunie, în West Hollywood, California, pentru posesie de cocaină. Tânărul de 20 de ani a fost eliberat pe cauţiune în schimbul sumei de 10.250 de dolari. Indio consumă droguri de la vârsta de 12 ani, iar starul din „Iron Man” l-a convins să se interneze într-o clinică de dezintoxicare.

Robert Downey Jr.
Robert Downey Jr.

Robert Downey Jr. va deveni din nou tată, soţia lui, Susan, fiind însărcinată cu o fetiţă.

Redmond O’Neal, 29 de ani
Redmond O’Neal, 29 de ani

Fiul actorilor Ryan O’Neal (73 de ani) şi Farrah Fawcett face parte dintre odraslele vedetelor care au întâmpinat probleme cu drogurile.

Ryan O’Neal
Ryan O’Neal

În 2009, Redmond a fost arestat pentru posesie de droguri şi condamnat la un an în care să se supună la cura de dezintoxicare de droguri. În 2011, tânărul de 29 de ani a fost prins cu heroină şi marijuana, încălcând termenii eliberării condiţionate.

Hopper Jack Penn, 19 ani
Hopper Jack Penn, 19 ani

Fiul lui Sean Penn (53 de ani) şi al actriţei Robin Wright (48 de ani) a avut probleme din cauza drogurilor încă din timpul şcolii. La doar 16 ani, Hopper Jack a fost reţinut pentru posesie de droguri la liceul de fiţe unde studia, din Malibu, California. Tânărul, în vârstă de 19 ani, este cunoscut şi pentru comportamentul său agresiv.

Sean Penn
Sean Penn

El pare să-i calce pe urme celebrului său tată, care vede roşu în faţa ochilor când întâlneşte paparazzi.

George Burcea in Wednesday jpg
cub kamara png
cub ana maria mărgean png
Ada Dumitru  jpeg
cub șerban huidu png
incendiu colentina foto isu  jpg
america express vedete concurenti 2022 jpg
cub daniel onoriu png
image
image
image
image
image
image
cub paula iorga 1 png
cub daniel onoriu png
Victor Pițurcă Vica Blochina
1 dana razboiu divort intro 1280x720 jpg jpeg
307079526 210160864678269 6977173893454253715 n jpg
Simona Halep si Toni Iuruc, Facebook jpg