Povestea băiatului care trăia pe străzi şi care a inventat brandul de lux Louis Vuitton

Ultima actualizare:

     A fost și creatorul de valize al Împărătesei Franţei, Eugenie de Montijo clickpentrufemei.ro
A fost și creatorul de valize al Împărătesei Franţei, Eugenie de Montijo clickpentrufemei.ro

Louis Vuitton este brandul de lux nr. 1 în lume, estimat la 30 de miliarde de dolari, însă istoria sa a început deloc spectaculos, în secolul al IXX-lea, când un adolescent care trăia pe străzi visa cu ochii deschişi la ziua în care va avea succes.

Acel tânăr n-avea bani şi nici mâncare, lucru care l-a făcut să accepte orice muncă măruntă care-i permitea să supravieţuiască. Astfel, a ajuns să fure meserie de la nişte artizani şi meşteşugari, lucru care i-a permis, mai târziu, să-şi construiască imperiul mult visat. Louis Vuitton s-a născut în 1821 şi a crescut în Anchay, Franţa, într-o familie în care tatăl era femier, iar mama lui, pălărieră. La acea vreme, ţara de-abia îşi revenea în urma războaielor lui Napoleon şi mulţi fermieri, ca familia Vuitton, au falimentat. După ce şi-a petrecut întreaga copilărie lucrând pământul din zi şi până-n noapte, Louis a dat de greu la 10 ani. Mama lui, Corinne Gaillard, a murit, iar tatăl lui, Xavier Vuitton, s-a recăsătorit la scurt timp. Doar că relaţia cu mama lui vitregă nu era deloc plăcută, aşa că bietul băiat s-a văzut nevoit să plece de-acasă, la 13 ani, şi să încerce să se descurce singur în viaţă. Fără bani şi fără mâncare, a plecat la Paris...

Citește continuarea aici și descoperă cum a ajuns faimos.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner mere jpg
dorian popa jpg
Banner Ioana Ginghina
banner pensie mica jpg
banner dan negru png
dorian popa colaj instagram jpeg
banner codin maticiuc png
banner cuba gooding jr jpg
image
image