Prince a fost tratat pentru supradoză, cu șase zile înainte să moară

Prince a fost tratat pentru supradoză, cu șase zile înainte să moară

Ultima actualizare:

    Prince a murit la 57 de anifoto: Getty
Prince a murit la 57 de anifoto: Getty

Celebrul artist Prince a decedat la vârsta de 57 de ani, joi dimineață (21 aprilie). Cântărețul a fost găsit în liftul reședinței sale, unde medicii au încercat să îi acorde primul ajutor, însă nu au mai putut face nimic.

Potrivit primelor informații care au circulat în presa internațională, Prince ar fi fost internat în spital, cu șase zile înainte de moarte, acuzând simptome de gripă. Noi surse ale publicației TMZ anunță că ar fi fost, de fapt, vorba despre o supradoză de droguri.

Potrivit surselor citate, doctorii l-ar fi sfătuit pe Prince să rămână internat în spital pentru 24 de ore. Angajații artistului au cerut o cameră privată pentru acesta, însă spitalul nu le-a putut oferi acest privilegiu, așa că Prince a decis să plece. Totuși, la acel moment, starea lui de sănătate nu era stabilă.

Reporterii TMZ au încercat să-i contacteze pe reprezentanții lui Prince de nenumărate ori, însă aceștia nu au vrut să răspundă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gemenele Indiggo, din nou pe mâna polițiștilor americani
elena udrea
Dana Nălbaru  jpg
Ian gest uluitor  jpg
tavi colen si mario
Raluka  jpg
valentin sanfira (2) jpg
horoscop financiar
image
image