Prințul George va merge la o școală de elită din Londra

Prințul George va merge la o școală de elită din Londra

Ultima actualizare:

    Prințul George va merge, joia viitoare, la școalăfoto: arhivă
Prințul George va merge, joia viitoare, la școalăfoto: arhivă

Mai sunt doar câteva zile până se va da startul unui nou an școlar, iar pregătirile sunt în toi la Palatul Kensington, dat fiind faptul că Prințul George a fost înscris la școală. ”Majestățile Sale sunt încântate că au găsit o școală în care George va avea parte de un start fericit și de succes în educație”, anunțau, acum două săptămâni, Prințul William și soția sa, Kate, printr-un comunicat oficial emis de Palatul Kensington.

Așadar, Prințul George (4) va merge din septembrie la școală, iar părinții lui au ales Thomas’s School, din Battersea, ca fiind locul potrivit pentru această etapă a vieții lui. Și, după cum era de așteptat, Prințul George va avea parte de sprijinul părinților lui în acest pas, ei însoțindu-l în prima zi de școală, cu riscul de a isca o atenție nedorită asupra lor.

Vezi aici cât costă școala lui George, dar și ce alte staruri au fost elevi acolo!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
calin donca colaj facebook jpg
Raicu Andreea jpg
felix mihaela radulescu instagram jpg
theo rose instagram jpg
1 elvis priscilla presley profimedia 0420448402 jpg jpeg
Gheorghe Visu 2017 (8) jpeg
Elena Udrea și fiica sa, Eva   Facebook jpg
inna instagram jpg
image
image