Roger Waters a refuzat o ofertă importantă din partea Facebook: „Este o mişcare vicleană a lor de a prelua totul”

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Roger Walters susține că a refuzat o ofertă venită de la FacebookSursă foto: Gettyimages
Roger Walters susține că a refuzat o ofertă venită de la FacebookSursă foto: Gettyimages

Muzicianul britanic Roger Waters a declarat la un recent eveniment pro-Julian Assange că a refuzat o ofertă importantă din partea Facebook pentru folosirea unei piese Pink Floyd într-o reclamă pentru Instagram.

El a precizat că Facebook a dorit să folosească piesa „Another Brick in the Wall, Part 2” (1979) pentru o reclamă a Instagram şi că a oferit „o sumă uriaşă de bani”, scrie Variety.

„Răspunsul este «Nici în ruptul capului»”, a spus el. Waters a continuat: „Menţionez asta pentru că este o mişcare vicleană a lor de a prelua absolut totul. Nu vor fi parte din acest rahat, Zuckerberg”.

Artistul a prezentat o copie a cererii Facebook şi a citit: „Vrem să vă mulţumim pentru că luaţi în considerare acest proiect. Considerăm că sentimentul acestui cântec este încă răspândit şi atât de necesar azi, ceea ce demonstrează cât de atemporală este această lucrare”.

„Şi cu toate astea, ei vor să facă Facebook şi Instagram chiar mai mari şi mai puternice decât sunt deja”, a spus Waters, „pentru a putea continua să ne cenzureze pe noi toţi din această încăpere şi să împiedice ca această poveste despre Julian Assange să ajungă la publicul general ca publicul general să spună «Ce? Nu. Gata”.

Waters a adus în discuţie şi FaceMash, site creat de Mark Zuckerberg înainte de Facebook care permitea studenţilor să compare înfăţişarea femeilor din campus.

„Cum a ajuns nemernicul ăsta mic, care a început cu «Ea e drăguţă, îi dăm patru din cinci stele, ea e urâtă, îi dăm una», cum a dobândit vreo putere? Totuşi, iată-l, unul dintre cei mai puternici idioţi din lume”, a spus muzicianul.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Facebook, Mark Zuckerberg nu a avut vreo legătură cu cererea pentru utilizarea cântecului Pink Floyd. Ea a fost trimisă de echipa de marketing a Instagram. Compania a precizat că reprezentanţii săi deseori contactează muzicieni pentru a face astfel de cereri şi că respectă decizia artiştilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
1 paul walker si vin diesel jpg jpeg
Niole Kidman  foto   Profimedia jpg
conchita wurst foto reuters
Loredana Groza, foto Instagram  jpg
rares cojoc andreea popescu instagram jpg
De ce alege Cătălin Botezatu să meargă în Egipt, acolo unde a fost deja de peste 30 de ori
gabriela cristea (1) jpg
lady victoria hervey cannes 2026 gettyimages jpg
image
image