S-a însurat înainte de România - Spania cu o sexy jurnalistă

Ultima actualizare:

    Sara este una dintre cele mai sexy femei din SpaniaFOTO: Getty Images
Sara este una dintre cele mai sexy femei din SpaniaFOTO: Getty Images

Iker Casillas a fost un tip discret toată viaţa lui, fostul portar al lui Real Madrid ţinându-şi viaţa privată departe de lumina reflectoarelor.

Ironia sorţii a făcut însă ca, în 2009, goalkeeper-ul iberic să se îndrăgostească de o ziaristă TV, Sara Carbonero. Aceasta i-a pus capac şi, după cinci ani de relaţie neîntreruptă, s-a născut şi Martin, primul lor fiu. Cei doi n-au ajuns însă nici în faţa altarului, nici în faţa ofiţerului stării civile, contrariind pe toată lumea. Minunea pare să se fi produs însă în secret, chiar înainte de deplasarea Spaniei la Cluj, pentru amicalul cu România, în care Iker a scăpat fără gol primit. Informaţia a fost dezvăluită de cotidianul spaniol El Mundo Deportivo şi a fost confirmată de apropiaţi ai cuplului Casillas - Carbonero.


    Sara şi Casillas au un fiu în vârstă de doi aniFOTO: Getty Images
Sara şi Casillas au un fiu în vârstă de doi aniFOTO: Getty Images

Sara şi Casillas au un fiu în vârstă de doi ani
Sara şi Casillas au un fiu în vârstă de doi ani

De când e cu Iker, Sara nu mai face munca de teren
De când e cu Iker, Sara nu mai face munca de teren


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Jennifer Lopez, foto Instagram jpg
dani stoian instagram 2 jpg
banner anca parghel png
nicoleta luciu facebook jpg
banner diana enache png
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
VIDEO TEMISAN SLUJBA  mp4 thumbnail png
banner Nicoleta Nuca jpg
image
image