Samantha Fox, la un pas să fie violată în toaletă
Cântăreaţa Samantha Fox (51 de ani) face dezvăluiri şocante într-o carte autobiografică pe care a lansat-o recent. ”David Cassidy m-a înghesuit în toaletă şi m-a pipăit pe sâni”, povesteşte vedeta britanică. Ea spune că a reuşit să scape de viol lovindu-l puternic cu genunchiul în organele genitale pe atacator.
Samantha, care are o avere de 20 de milioane de dolari, spune că ea se afla împreună cu Cassidy şi propriul tată la o cină, în 1985, când s-a întâmplat tentativa de viol. În timpul mesei, când vedeta s-a dus la toaletă, Cassiy ar fi urmărit-o, i-a băgat mâinile sub fustă şi a pipăit-o pe sâni.
Cântăreţul şi actorul David Cassidy a cunoscut un imens succes mai ales în rândul adolescenţilor pe vremea când juca rolul lui l Keith Douglas Partridge în serialul de televiziune „Partridge Family”. El a murit, la 21 noiembrie 2017, la 67 de ani, după ce la începutul acestui an a fost diagnosticat cu demenţă. Cassidy se afla de câteva zile internat într-un spital din Florida, după ce starea i s-a degradat în ultimele luni. Decesul s-a produs pe fondul unei insuficienţe hepatice. Cassidy a jucat rolul lui Keith Douglas Partridge în serialul „The Partridge Family”, între anii 1970 – 1974. Apoi a produs 12 albume, a vândut 30 de milioane de discuri şi a apărut în mai multe show-uri TV, cum ar fi: „David Cassidy - Man Undercover”, „Fantasy Island”, „The Love Boat” şi „Tales of the Unexpected.”
David Cassidy este tatăl actriţei Katie Cassidy, de 30 de ani, şi al cântăreţului Beau Cassidy, de 26 de ani. Ei îşi vor împărţi averea de 500.000 de dolari rămasă în urma decesului lui. Artistul a fost căsătorit de trei ori cu: Kay Lenz (între 1977- 1983), Meryl Tanz (între 1984-1985) şi Sue Shifrin (între1991-2016).