Shia LaBeouf, ceartă violentă cu iubita! Martorii spun că a vrut să o omoare

Shia LaBeouf, ceartă violentă cu iubita! Martorii spun că a vrut să o omoare

Ultima actualizare:

    Shia LaBeouf (29 de ani) și Mia Goth (22 de ani)foto: Hepta
Shia LaBeouf (29 de ani) și Mia Goth (22 de ani)foto: Hepta

Shia LaBeouf (29 de ani) și iubita lui, Mia Goth (22 de ani), au fost surprinși certându-se pe stradă, în Germania. Cearta ar fi fost despărțită de unul dintre trecători, care a declarat că Shia ar fi vrut să o omoare pe Mia.

Shia LaBeouf și Mia Goth ar fi ieșit dintr-un taxi în fața unui hotel, țipând unul la altul. Unul dintre martori povestește că Mia l-ar fi tras de rucsac pe Shia, implorându-l să nu plece, însă în acel moment, actorul i-a spus că nu vrea să devină agresiv cu ea, potrivit buzzfeed.com.

După ce i-au „despărțit” pe cei doi din ceartă, martorii au declarat pentru presa tabloidă din Germania c actorul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, în timp ce era în mașină, Shia a spus că dacă ar fi rămas ar fi omorât-o pe Mia. După ceartă, Shia avea răni la mână, semn că ar fi dat cu pumnul într-un perete, iar Mia a fost văzută în ziua următoare cu o vânătaie în jurul ochiului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
theo rose in uniforma  Foto FacebookTheo Rose jpeg
caylee cowan festival venetia profimedia jpg
Laura Cosoi, foto Instagram  jpg
Narcis, dezvăluiri de la „Insula Iubirii”
oana tomoiaga instagram jpg
astazi este ziua ta daniela nane 57041 jpg
image png
banner farfuze png
image
image