Soția lui John Legend, mândră de vergeturile sale. ”Îmi place cum se simt la atingere”
Chrissy Teigen, soţia lui John Legend şi regina Twitter-ului, este o peronalitate extrem de apreciată pentru sinceritatea sa. Aceasta nu se ferește de nimeni și de nimic și nu se teme să spună lucrurilor pe nume. Acest lucru stârnește controverse deseori în rândul internauților.
Chrissy Teigen este una dintre cele mai amuzante vedete de peste ocean, mesajele sale de pe Twitter și Instagram fiind un deliciu. Soția lui John Legend abordează foarte des probleme cu care se confruntă toată lumea – de la diferite accidente vestimentare până la depresie postnatală, acesta fiind unul dintre motivele pentru care fanii o adoră.
De când a adus-o pe lume pe fata sa, Luna, Teigen a început să vorbească din ce în ce mai mult despre cum a acceptat felul în care corpul ei s-a schimbat de când a devenit mamă. Soția artistului a publicat pe contul său de Twitter poze în care își arăta fanilor vergeturile.
Fanii au reacționat imediat. „Îți mulțumesc atât de mult pentru mesajul acesta. Am detestat toată viața mea felul în care arăt“ sau „Îți mulțumesc pentru sinceritate și pentru că ne-ai reamintit tuturor că nimeni nu este perfect“, au fost doar câteva din comentariile pozitive primite de artistă.
Cum nu putem mulțumii pe toată lumea, evident că au fost și câteva comentarii răutăcioase, care au criticat-o pentru poză, susținând că nu face decât să iasă în evidență. Aceste replici nu au ”mișcat-o” cu nimic pe Teigen și a răpuns imediat. ”Am publicat poza din cauza vinului băut în acea seară, dar și pentru că îmi place cum se simt vergeturile la atingere”, a comentat Chrissy pe Twitter.