Soţia lui Matthew McConaughey a născut al treilea copil al cuplului

Soţia lui Matthew McConaughey a născut al treilea copil al cuplului

Ultima actualizare:

    Camila şi Matthew
Camila şi Matthew

Soţia actorului american, Camila Alves, a născut cel de-al treilea copil al cuplului, potrivit Daily Mail.

Bebeluşul mai are o soră, Vida, în vârstă de patru ani şi un frate, Levi, care a împlinit patru ani.

Sexul copilului urmează să fie confirmat, deşi se crede că ar fi o fetiţă.

Potrivit aceleiaşi surse, Camila a născut în Austin, Texas, unde cei doi au o casă.

Camila şi Matthew sunt împreună încă din 2006, dar s-au căsătorit abia anul acesta, în iunie, la casa lor din Texas.

McConaughey filmează în prezent pentru "The Dallas Buyers Club" în New Orleans, dar se crede că a fost alături de Camila când aceasta a născut.

Actorul în vârstă de 43 de ani a anunţat vestea sarcinii soţiei sale de Ziua Independenţei.

"La mulţi ani, America", a scris actorul pe Twitter. "Şi mai multe veşti bune, Camila şi cu mine aşteptăm cel de-al treilea copil, Doamne ajută".

Acesta a declarat pentru revista People că şi copiii mai mari s-au bucurat la auzul veştii că vor întâmpina venirea pe lume a unui nou membru al familiei.

"Când Camila şi cu mine le-am dat vestea, au cântat şi au dansat", a povestit el.

"Unul vrea o surioară, celălalt un frăţior, iar a doua zi se răzgândesc".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
meghan markle jpg
Daniel Buzdugan, cu zâmbetul pe buze, deși trece printr-o mare durere:   „Mi-aș fi dorit să mă sune mama”
banner marina almasan jpg
Anda Adam și soțul ei, provocare de 52 de săptămâni pentru o transformare totală
walter koenig imdb jpg
nunta fiica clejani jpg
Raluca Podea, o mamă puternică
Mara Banica, foto Facebook jpg
image
image