Stormy Daniels, actrița porno care a spus că a avut o relație cu Trump, a fost arestată
Actriţa porno Stormy Daniels, care a declarat că în 2006 a avut o relaţie cu preşedintele american Donald Trump, a fost arestată miercuri într-un club de striptease din statul Ohio. Avocatul lui Stormy susține că aceasta a fost victima unei înscenări.
Daniels, pe numele ei real Stephanie Clifford, a fost arestată într-un club din oraşul Columbus (statul Ohio) pentru că i-a permis unui client să o atingă de o ”manieră nonsexuală” în timp ce ea se afla pe scenă, a scris pe Twitter avocatul actriţei, Michael Avenatti, citat de Reuters. Avocatul a insistat că totul a fost o înscenare. ”Aceasta a fost o înscenare şi ceva cu motivaţie politică. Miroase a disperare. Vom combate toate aceste acuzaţii stupide'', a menţionat avocatul, care a precizat că se aşteaptă ca Stormy Daniels să fie eliberată pe cauţiune şi să fie acuzată de infracţiune pentru că a permis atingerea sa.
Stormy Daniels și Donald Trump ar fi avut o relație între 2006 și 2007
Daniels a spus că începând din 2006 a avut relaţii sexuale cu Donald Trump şi că relația lor a durat și o bună parte din anul 2007. În acest timp Trump era căsătorit cu actuala lui soție, Melania. Stormy Daniels a mai declarat că avocatul personal al președintelui american, Michael Cohen, i-a plătit 130.000 de dolari pentru a păstra secretul asupra acestei relaţii, cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016. Cohen a recunoscut că a făcut plata respectivă, însă pentru a pune capăt ”acuzaţiilor false şi bazate pe şantaj”.