Tom Cruise a «spart» 670.000 $ să continue filmările pentru Misiune Imposibilă 7
Tom Cruise face eforturi extraordinare pentru ca să poată turna ”Misiune: Imposibilă 7”. Până acum a avut numai ghinioane din cauza pandemiei de coronavirus.
Noul film din seria ”Misiune: Imposibilă ” este deja mult întârziat. Actorul principal, Tom Cruise (57 de ani), a dovedit că e în stare de orice numai să-l ducă la finalizare, fără întârzieri şi mai mari. Ultima sa nebunie în acest scop e incredibilă. El a plătit din propriul buzunar 670.000 de dolari (circa 2,8 milioane de lei) ca să închirieze un vas de croazieră pentru întreaga echipă de filmare. Speră, astfel, s-o ţină departe de virusul ucigaş. Tom va pleca pe vasul Hurtigruten împreună cu toţi colegii pentru a continua turnarea în Norvegia. A obţinut permisiunea de a fi exceptat de la regulile de carantină cu ajutorul ministrului Culturii norvegian, Abid Raja. Totuşi, actorii şi ceilalţi membri ai echipei de filmare au trebuit să treacă de testele de depistare a virusului şi de controalele de sănătate serioase cu 48 de ore înainte de plecare. Până acum, Cruise a stat împreună cu colegii într-un sat provizoriu pe care el însuşi l-a construit în comitatul Oxfordshire din Marea Britanie, ca să fie departe de COVID-19.
A turnat în această locaţie până recent, când au apărut cazuri de infectare. În Norvegia costurile de producţie vor fi mai mari. Însă Tom Cruise, care are averea de 570 de milioane de dolari, e decis să le acopere. Iniţial, filmările s-au făcut la Veneţia, în Italia, dar numeroasele cazuri de infectare de acolo le-au oprit brusc, în februarie. Studiourile Paramount Pictures au mutat imediat filmările în Marea Britanie. Cele şase filme din seria “Misiune: Imposibilă”, lansată în 1996, s-au bucurat de mare succes. Lansarea filmului ”Misiune: Imposibilă 7” a fost amânată din iulie 2021 în noiembrie 2021.