Uite cum s-au făcut de râs la gala premiilor muzicale!
Prostul gust a fost numitor comun! Vedetele s-au întrecut în ţinute transparente, urâte şi caraghioase la gala premiilor MTV Video Music Awards, care a avut loc duminică la Los Angeles.
Fotomodelul Heidi Klum (44 de ani) a încins atmosfera la gala care s-a desfăşurat la sala The Forum cu ţinuta ei.
Rochia de dantelă aurie avea un decolteu foarte îndrăzneţ care lăsa la iveală sânii.
De asemenea, costumaţia transparentă făcea ca Heidi să pară mai mult dezbrăcată. Nicki Minaj a şocat publicul cu o ţinută prea mulată.
Rapperiţa de 34 de ani a purtat o costumaţie de spandex, de culoare roz ţipător, gata să explodeze, care îi scotea în evidenţă şoldurile babane.
Cântăreaţa Demi Lovato (25 de ani) a atras privirile tuturor bărbaţilor cu o costumaţie transparentă, prin care i se vedeau complet sânii. Fosta membră a trupei Spice Girls, Mel B (42 de ani), s-a făcut de râs cu o ţinută cu un ochi pe fund pe care ea însăşi a conceput-o.
A scris pe ea mesajul “Nu mă vei avea niciodată”, adresat soţului Stephan Belafonte, după ce a dat divorţ de el cu scandal. O rochie foarte urâtă, mult prea înzorzonată cu volane, a purtat şi cântăreaţa Kesha (30 de ani). Lipsită de gust a fost şi ţinuta lui Paris Jackson (19 ani), fiica lui Michael Jackson.
Ea a purtat o costumaţie formată din sutien şi pantaloni scurţi peste care avea o fustă transparentă. Nici Miley Cyrus nu a arătat mai bine, în culori prea stridente, deşi de astă dată nu s-a mai dat prea mult în stambă. Rapperul Kendrick Lamar (30 de ani) şi cântăreţul Ed Sheeran (26 de ani) au câştigat cele mai importante premii la gala MTV Video Music Awards. Lamar a fost nominalizat la opt categorii şi a plecat acasă cu şase statuete. Sheeran a fost votat artistul anului.