Un chitarist celebru, înjunghiat în cap de fratele său

Ultima actualizare:

    Inspiraţi de trupa Kiss, membrii grupului Slipknot poartă în public măşti şi salopetefoto: pixshark.com
Inspiraţi de trupa Kiss, membrii grupului Slipknot poartă în public măşti şi salopetefoto: pixshark.com

Polițiștii americani au declanșat o anchetă în cazul unui chitarist al unei trupe celebra, care a ajuns la spital cu răni de cuțit la cap. Mick Thomson, membru Slipknot, a fost spitalizat de urgenţă miercuri, în urma unei altercaţii, informează contactmusic.com.

În vârstă de 41 de ani, cântărețul a fost transportat de urgenţă la spital cu o plagă gravă, dar care nu îi pune viaţa în pericol, precizează presa americană, preluată de Mediafax. Rockerul Mick Thomson a fost înjunghiat miercuri dimineaţă în zona posterioară a craniului de către fratele său mai tânăr, Andrew, în vârstă de 35 de ani, în faţa casei pe care muzicianul o deţine în oraşul Clive din statul american Iowa.

Michael Venema, şeful Poliţiei din oraşul Clive, a declarat pentru New York Daily News: "Niciunul dintre cei doi nu a fost prea cooperant. Ofiţerii noştri de poliţie îi vor chestiona pe amândoi imediat ce situaţia medicală a victimei ne va permite acest lucru".

Carey Taylor, solistul principal al trupei Slipknot, a publicat pe Twitter un mesaj în care s-a referit la acest incident violent: "În legătură cu veştile care circulă despre Mick... fac tot ce îmi stă în putere pentru a afla dacă el este bine. Voi reveni cu alte informaţii ceva mai târziu". După aproximativ 30 de minute, Carey Taylor a publicat un alt mesaj pe Twitter în care i-a liniştit pe fanii trupei Slipknot, informându-i că Mick Thomson se simte bine.

Poliţia americană crede că cei doi fraţi consumaseră alcool sau substanţe interzise în timpul acelei altercaţii, care a început în interiorul vilei lui Mick Thomson. Andrew, fratele chitaristului american, a fost transportat la rândul său la spital, cu o serie de răni pe corp. Cei doi fraţi au ajuns la spital în ambulanţe separate.

Slipknot, o trupă controversată

Trupa americană - din care mai fac parte Jim Root, Craig Jones, Sid Wilson, Shawn Crahan şi Chris Fehn - urmează să îşi reia turneul mondial luna viitoare, însă, nu se cunoaşte deocamdată felul în care incidentul de miercuri va afecta derularea acelei serii de concerte. Slipknot este o trupă neobişnuită din multe puncte de vedere. Inspiraţi de trupa Kiss, membrii grupului Slipknot poartă în public măşti şi salopete, fiind identificaţi fiecare cu ajutorul unui număr. Membrii acestei trupe apar pe scenă purtând măşti, se bat adeseori între ei şi se adresează fanilor cu apelativul "larve".

Una dintre cele mai renumite trupe ale genului metal, Slipknot, înfiinţată în 1995, a ajuns în fruntea clasamentelor muzicale din Statele Unite ale Americii, Australia, Austria, Canada, Finlanda, Noua Zeelandă, Suedia şi Elveţia cu cel de-al patrulea album, intitulat "All Hope Is Gone", care a fost lansat în 2008. Trupa Slipknot a primit premiul Grammy în 2004, pentru piesa "Before I Forget". Formaţia americană şi-a lansat cel de-al cincilea album de studio din carieră, intitulat "5: The Gray Chapter", în octombrie 2014.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net