VIDEO Gala Brit Awards 2012: Adele, marea câștigătoare a serii

Ultima actualizare:

    Adele (Foto: Reuters)
Adele (Foto: Reuters)

Adele este marea câștigătoare a galei BRIT Awards de anul acesta. Nominalizată la trei secțiuni, artista a dus acasă două dintre premii, adjudecându-și trofeele pentru cel mai bun album și pentru cea mai bună artistă.

"Nimic nu mă face să mă simt mai mândră decât faptul că am plecat acasă cu șase premii Grammy, iar acum am venit la premiile BRIT și am câștigat trofeul <<Albumul anului>>. Sunt atât de mândră că sunt din Marea Britanie și că sunt în aceeași încăpere cu voi toți", a declarat artista în momentul în care și-a ridicat premiul, care i-a fost înmânat de Kylie Minogue.

În cadrul galei, Adele a cântat pentru prima oară live după operaţia pe care a suferit-o la nivelul coardelor vocale în luna noiembrie a anului trecut. Prestația ei a cunoscutului hit ”Rollin' In The Deep” a uimit întreaga audiență.

Urmărește mai jos prestația lui Adele din această seară !

Aseară, pe Arena O2 din Londra, a avut loc cea de-a 32-a ediție a Brit Awards,  cel mai important eveniment al industriei muzicale britanice.

Cele mai multe nominalizări le-a primit compozitorul Ed Sheeran, care a concurat pentru patru trofee. Din păcate, acesta a dus acasă doar două, pentru cel mai bun artist și cel mai bun debutant.

Deși a primit trei nominalizări, Jessie J n-a dus acasă niciun premiu.

Nou-venita Lana del Rey a luat premiul pentru cel mai bun artist debutant internațional.

Pentru al doilea an consecutiv, Rihanna a fost declarată cea mai bună artistă internațională, surclasându-le pe Lady Gaga, Beyonce, Bjork și Fiest. ”Câteodată, când simt că nu mă înțelege nimeni, fanii mei îmi amintesc că e OK să fiu eu însămi”, a spus artista când și-a ridicat premiul.

La ceremonia de decernare de aseară au fost omagiate Whitney Houston și Amy Winehouse.

Lista câștigătorilor din acest an:

Cea mai bună artistă - Adele

Cel mai bun artist - Ed Sheeran

Cel mai bun artist debutant - Ed Sheeran

Cea mai bună formaţie - Coldplay

Alegerea criticilor - Emeli Sande

Premiul pentru întreaga carieră - Blur

Cel mai bun artist internaţional - Bruno Mars

Cel mai bun single - One Direction ('What Makes You Beautiful')

Cea mai bună artistă internaţională - Rihanna

Cea mai bună formaţie internaţională - Foo Fighters

Cel mai bun artist debutant internaţional - Lana Del Rey

Cel mai bun album britanic - Adele ('21')

Cel mai bun producător muzical - Ethan Johns

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net