Actorul cu 343 de roluri remarcabile s-a stins într-un azil, răpus de inimă rea. Regimul comunist îl concediase
George Calboreanu a rămas o prezență de referință în memoria lumii teatrale românești, datorită unor interpretări marcante în roluri de tragedie și dramă. Printre personajele care i-au definit cariera se numără Hamlet, însă cel mai puternic impact l-a avut în rolul domnitorului Ștefan cel Mare, pe care l-a întruchipat cu forță, demnitate și o intensitate devenită emblematică pentru scena românească.
George Calboreanu: începuturile unui destin teatral remarcabil
Născut la 3 ianuarie 1896, în localitatea Turnișor din județul Sibiu, George Calboreanu și-a început parcursul educațional la școala primară din satul natal, continuându-și apoi studiile la Școala de Arte și Meserii din București. După absolvire, a încercat să își schimbe destinul plecând spre Constanța, cu intenția de a se îmbarca pe un vapor, însă circumstanțele l-au readus în Capitală, unde s-a alăturat corului unei biserici.
A încercat să pătrundă în lumea muzicală, prezentându-se la un concurs pentru Teatrul de Operetă, dar a fost respins dintr-un motiv neobișnuit: comisia nu a putut decide ce tip de voce avea – tenor, bas sau bariton, potrivit unei relatări publicate de radioromaniacultural.ro.
Această etapă neclară din punct de vedere artistic l-a condus către un drum mai bine definit: teatrul. Calboreanu s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, unde și-a șlefuit talentul actoricesc. În paralel, a urmat și cursurile Facultății de Litere și Filosofie, conturându-și astfel o formație intelectuală solidă, care avea să-i servească în marile roluri de mai târziu.
Debut fulminant și consacrare pe scena Teatrului Național din Iași
Drumul lui George Calboreanu către scenă a început într-un moment de răscruce, în 1918, când ajunge în casa profesorului State Dragomir, de la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Profesorul, grav bolnav, ținea cursurile la domiciliu, iar tânărul Calboreanu, dornic de afirmare, i-a devenit elev.
„17 februarie 1918 e pentru mine începutul unei vieţi noi. Începutul adevăratei mele vieţi de muncă, de oridine şi disciplină, de control asupra mea (…), eu fiind sculptorul propriului meu lut pe care-l modelam de la zi la zi, dându-i toate formele unei minţi oragnizate… Eu am făcut Conservatorul într-un an şi jumătate. Am intrat în februarie 1918 şi în iunie aceluiaşi an am luat doi ani. În al doilea an, primăvara lui 1919, State Dragomir mi-a dat absolvenţa de patru ani a Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi cu nota 10”, mărturisea actorul mai târziu, potrivit ziarulmetropolis.ro.
Calboreanu a debutat pe scena Teatrului Național din Iași în stagiunea 1918-1919, în piesa Fântâna Blanduziei, și a continuat cu rolul lui Chiriac din O noapte furtunoasă. Ulterior, s-a alăturat Teatrului Popular, fondat de Nicolae Iorga, unde a avut un succes răsunător în rolul lui Raskolnikov din Crimă și pedeapsă — un moment definitoriu care i-a deschis ușile marilor scene ale țării.
George Calboreanu, un destin încheiat în tăcere
George Calboreanu s-a stins din viață pe 12 iulie 1986, la vârsta de 90 de ani, în București. Ultimii ani i-a trăit departe de scenă, retras într-un azil, după ce pierduse atât soția, cât și unicul fiu. Pensionat forțat de regimul comunist, marele actor mărturisea că suferă „de urât”, o expresie care trăda melancolia și durerea despărțirii de teatru. Cauza oficială a morții nu a fost făcută publică, însă declinul său a fost asociat cu o profundă singurătate și marginalizare.
