Adda a leșinat pe stradă și a ajuns la spital

Adda a leșinat pe stradă și a ajuns la spital

Ultima actualizare:

    Adda a ajuns la spital după ce a leșinat pe stradă
Adda a ajuns la spital după ce a leșinat pe stradă

Orele de nesomn, dar și programul stresant și încărcat pe care îl are Adda se pare că și-au spus cuvântul zilele acestea. Pentru că artista și-a anunțat fanii pe conturile sale de socializare că a ajuns la spital după ce a leșinat pe stradă.

Adda a trecut prin momente dificile. Artista și-a anunțat ieri fanii pe pagina sa de Facebook că orele de muncă peste program și-au spus cuvântul. “Îmi place să experimentez lucruri noi, dar nu credeam că leșinatul pe stradă este unul din ele”, a scris cântăreață pe platforma sa de socializare, în dreptul fotografiei publicate.

Când au văzut anunțul trist făcut de Adda, fanii acesteia au reacționat imediat: “Ai mare grijă de tine că noi avem nevoie de tine! Sper să te simți mai bine. Mâncarea este important. Sper doar să-ți revii”, “Se mai întâmplă. Trebuie să încerci să mănânci dimineața măcar puțin că altfel iar o să se întâmple. Însănătoșire grabnică și fugi acasă că te așteaptă bebele”, acestea sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de admiratorii săi. În replică, Adda le-a răspuns imediat admiratorilor săi pentru a le spune că medicii au reușit să o pună imediat pe picioare: “Mulțumesc că vă faceți griji pentru mine! Acum sunt foarte bine! Se mai întâmplă de la stres și oboseală. Nu mă înfometez și nu am făcut-o niciodată. Mănânc foarte sănătos! Sănătate tuturor!”



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner ornela pasare png
Claudia patrascanu FB jpg
adi nartea colaj instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Daniel Buzdugan webp
Andreea Marin a slăbit 5 kilograme în urma Covidului pe care l-a avut luna trecută     Când se va revedea vedeta cu fiica ei, Violeta!
banner sanziana buruiana png
banner oana lis png
image
image