Adda, diagnosticată cu două boli crunte: "Din păcate, inflamația și neurotoxinele au ajuns la creier"

Adda a aflat, după un an şi jumătate de umblat pe la medici şi făcut investigaţii, că de ce boli suferă de fapt. Iniţial, doctorii i-au pus un alt diagnostic cântăreţei de 29 de ani, dar acum lucrurile sunt clare.

Adda a fost diagnosticată cu Borelioza și Bartonella foto: Facebook
Adda a fost diagnosticată cu Borelioza și Bartonella foto: Facebook

Adda a dezvăluit că a fost diagnosticată cu Borelioza și Bartonella, două boli provocate de bacterii transmise la om de la animale, căpuşe, tânţari sau ploşniţe. Din cauza faptului că afecţiunile nu au fost diagnosticate corect de la început, inflamaţia şi neurotoxinele au ajuns la creier, aşa că Adda va avea nevoie de un tratament agresiv. Acum, solista se pregăteşte pentru începerea procesului şi încearcă să finalizeze proiectele profesionale începute.

“Dragii mei, după un an jumătate de chin în care mi s-a pus diagnostic greșit și mi s-a dat tratament și mai greșit, am aflat într-un final adevărul. A fost nevoie să îmi paralizeze anumite părți ale corpului că să fiu diagnosticată cu Borelioza și Bartonella- transmise de căpușe și țânțari, ploșnițe sau dacă te mușcă animale care au asta în sânge. Din păcate, inflamația și neurotoxinele au ajuns la creier, pentru că nu s-a acționat la timp. Așa că urmează o perioada de lupta și de tratament agresiv care durează în total un an și jumătate. Momentan sunt în pregătirea corpului pentru tratament. Și trag să-mi duc la final o parte din proiecte și să-mi onorez promisiunile”, a spus Adda, pe pagina sa de Facebook.

Adda se va retrage din viaţa publică pentru a începe tratamentul

Adda a explicat că trebuie să se retragă o perioadă din viaţa publică, datorită tratamentului, care va fi unul greu. Ea a promis însă că va scoate noul album, aşa cum trebuia, chiar de ziua ei, pe 3 martie, dar fără o lansare specială.

“La începerea tratamentului, mă voi retrage o perioadă din spațiul public- emisiuni și apariții, pentru că prima tură e cea mai grea. Voi rămâne aici, pe online și vă voi tine la curent când pot și cât pot. Vă voi lasă și albumul. Se vă lansa chiar de ziua mea, pe 3 martie. Plănuiam o lansare aniversară cu concert. Mai ales că voi împlini 30 de ani. La jumătatea lui Martie va veni și noul single”, a adăugat Adda.

Adda, diagnostic greşit din partea medicilor

Adda a explicat că a fost diagnosticată greşit de medicii care au consultat-o iniţial. Ea le-a cerut, pe această cale, doctoriilor să fie mai atenţi şi să se documenteze mai bine, pentru că bolile cu care a fost diagnosticată sunt foarte periculoase şi pot chiar ucide oameni, dacă nu sunt depistate la timp. 

"I-am pus numele “Gogutz” la rahatu’ ce e acum în mine. Și promit să-i dau în cap. Să-l nenorocesc până îi sar fulgii. În timp ce o parte din doctorii “specialiști” ai României vor pune mâna pe carte!Nu voi face scandal din asta. Faptul e consumat. Eu sper doar să nu mai trimită pacienții pe piste greșite și să se trezească la realitate! Poate exemplul meu vă ajuta la INFORMARE, PREVENȚIE ȘI TRATARE LA TIMP! Pentru că, DA , aceste două “minunații” te pot ucide sau te pot nenorocii pe viață!!! Dacă nu sunt depistate la timp. I se poate întâmplă oricui", a mai spus Adda. 

Adda: "Sunt o Xena"

Cântăreaţa a promis, la finalul mesajului publicat pe Facebook, că va învinge bolile şi va reveni victorioasă. Adda a dat asigurări că e stăpână pe situaţie şi că e ok din punct de vedere psihic. 

"În fine, după ce o să-l omor pe Gogutz, o să mănânc cea mai mare felie de tort și o să beau un sfert de deget de vodkă, având în vedere că n-am băut de atâta timp, o să mă îmbăt că aia care cad în santz și au fatza plină de noroi. Mă pregătesc de război! Sunt o fucking Xena! Nu m-am simțit niciodată mai puternică și mai stăpână pe situație. Acum știu cu cine mă bat!", a conchis Adda

Ce sunt Borelioza și Bartonella, cu care a fost diagnosticată Adda

Borelioza și Bartonella sunt două bacterii ce pot părea similare, pentru că au acelaşi mod de transmitere, prin înţepătură de la insecte sau prin muşcătura unui animal care poartă bacteriile. Însă Bartonella este provocată de purici şi păduchi, în timp ce Borelioza vine de la căpuşe.

Bartonella în stadii avansate, cum este cel de care suferă Adda şi Borelioza necesită tratament cu antibiotice. Ele se răspândesc prin limfă si sânge în ganglionii limfatici şi alte organe şi pot afecta creierul, dacă nu sunt tratate la timp.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net