Adela Popescu a născut un băiețel. Cum arată vedeta după 5 ore de travaliu

Ultima actualizare:

    Adela Popescu a născut un băiețel perfect sănătos
Adela Popescu a născut un băiețel perfect sănătos

Adela Popescu este foarte fericită deoarece duminică, 9 decembrie, a devenit mămică pentru a doua oară. Adela Popescu a anunțat luni, 10 decembrie, pe rețelele de socializare că a născut, iar prietenii virtuali i-au scris imediat mesaje de fericitare.

Alături de mesajul în care a anunțat nașterea celui de-al doilea băiețel, vedeta a publicat și o fotografie de la clinica privată, după cinci ore de travaliu. Adela Popescu se simte foarte împlinită deoarece după 9 luni, și-a putut ține în brațe cel de-al doilea băiețel. Vedeta a anunțat pe rețelele de socializare că fiul ei nou-născut este foarte bine, e perfect sănătos și nu au existat complicații. Radu Vâlcan i-a fost alături în tot acest timp, și el, la rândul lui, a publicat o fotografie emoționantă din maternitate.

Adela Popescu a născut un băiețel perfect sănătos

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt cei mai fericiți deoarece a venit pe lume cel de-al doilea băiețel al lor. Prezentatoarea de la "Vorbește lumea" a publicat un mesaj emoționant, care a primit mii de aprecieri.

Adela Popescu a născut un băiețel duminică dimineață
Adela Popescu a născut un băiețel duminică dimineață

„Gataaa! Uraaaaa! Iată chipul meu obosit, imediat ce am ieșit din sală, după cinci ore de travaliu. O fotografie mai bunp nu am, dar sper sp simțiți și voi fericirea nemăsurată pe care o simt eu ca „flățiolul” e bine, sănătos, voios și mâncăcios. Vă pupăm toți patru!”, a fost descrierea fotografiei prin care a anunțat că a devenit mămică pentru a doua oară.

Primele declarații ale Adelei Popescu după ce a adus pe lume al doilea copil

Adela Popescu a devenit mamă pentru a doua oară. Prezentatoarea tv a intrat în direct în cadrul emisiunii "Vorbește lumea" și a declarat că nașterea a decurs bine și că atât ea, cât și bebeluțul se simt foarte bine.

„S-a născut ieri dimineață la 10:16. Alexandru a fost la 11:06. E frumușel ca tatăl. Am mai primit și câteva remarci, cum că ar semăna și cu mama. Personal mi se pare că seamănă cu bunica lui Radu. Cred că va avea ochii albaștri. I-a adus și frățiorul o jucărie. A fost un sfat pe care l-am primit de la psihologi, să primească un cadou de la frățior. Sunt foarte bine, mă bucur că am reușit să mă chinui atât. Cred că mai stau o zi-două în maternitate”, a declarat ea pentru ProTv.

Micuțul a avut la naștere greutatea de 3.420 kilograme și lungimea de 51 centimetri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ruși pe aeroportul Vnukovo din Moscova după anunțul mobilizării FOTO Twitter
image
image
image
image
image
image
Banner lidia buble
banner ilinca vandici png
banner andreea esca png
corina danila jpg jpeg
banner irinel columbeanu png
britney spears sam asghari getty  jpg
sofia vergara costum baie verde instagram jpg
banner jesica zamfir png
image
actualitate.net
image
actualitate.net