Adela Popescu, aniversare plină de emoţii! Cine a făcut-o să plângă
Adela Popescu a împlinit 31 de ani și a sărbătorit, duminică (8 octombrie) acest moment cu familia. După un weekend petrecut în compania celor mai dragi oameni din viața ei, iată că nici cea de-a doua familie nu a uitat să o aniverseze.
Echipa "Vorbește lumea", în frunte cu Cove, i-a pregătit vedetei o mulțime de suprize pentru a marca momentul. Adela nu a avut voie să știe nici măcar invitații din emisiune pentru această zi. Frații și păriniții ei i-au transmis în direct cele mai calde urări și dorințe, iar Mihai Constantinescu, cel care i-a descoperit talentul și a încurajat-o în cariera artistică, a venit în platoul emisiunii pentru a-i ura "La mulți ani!".
"Nu am putut să las acest moment să treacă neobservat, așa că am mobilizat echipa și ne-am gândit ce i-ar plăcea cel mai mult Adelei! Astfel, am încercat să îi facem surprize cu suflet și i-am adus oameni dragi sufletului ei! Cred că s-a emoționat foarte tare, dar eu m-am bucurat să imi văd colega fericită!”, a spus Cove. Adela a fost extrem de emoţionată de surpriză.
"Ziua de astăzi și ce s-a întâmplat în platou este încă o dovadă a faptului că sunt înconjurată de oameni minunați, atât acasă, cât și la serviciu! Surprizele pregătite de ei m-au lăsat fără cuvinte și m-am bucurat foarte mult să îmi aud frații în direct și părinții. Prezența lui Mihai Constantinescu m-a emoționat foarte tare și îi sunt recunoscătoare și astăzi că a crezut în mine încă din copilărie! Le mulțumesc tuturor oamenilor care s-au gândit la mine și mi-au transmis un gând bun cu această ocazie!” a declarat Adela.
Emoţii intense a trăit vedeta şi după ce buna ei prietenă Dana Rogoz a scris un mesaj pe blogul personal.
"M-am uitat peste poze cu noi două. Şi am realizat că ţin minte cu precizie fiecare moment în care le-am făcut. Ştiu exact unde eram, ce glume făceam în momentul în care eram fotografiate, cu ce eram îmbrăcate, unde ne zburau în secret gândurile, cine ne amuză, cine ne dezamăgea şi cine sau ce ne fascina. Mi-am dat seama că mintea mea, creierul meu, ţine prea mult la amintirile cu ţine, cât să le uite, chiar şi în cea mai insignifiantă măsură. Le păstrează bine de tot şi pe cele în care am ras cu lacrimi, dar şi pe cele în care am plâns îmbrăţişate, tremurând. Şi când voi fi o baba ramolită, eu de amintirile şi dragostea pe care ţi-o port tot nu mă voi lepăda.
Ştiu că nu îţi pot spune nici măcar la telefon ce îţi pot scrie aici. Darămite faţă în faţă. Aş muri de emoţie. Aşa că o scriu, să o citească cine o vrea, căci sunt prea mândră de prietenia noastră, cât să nu mă laud cu ea", a notat actriţa. Cuvintele au emoţionat-o atât de tare pe sărbătorită încât aceasta a mărturisit că a plâns.