Adela Popescu, după ce a născut a treia oară în dureri cumplite: «Ăștia suntem, nu mai fac altul!»
După trei sarcini și trei nașteri naturale cu travalii dureroase și lungi, Adela Popescu (34 de ani) nu mai vrea alți copii. Prezentatoarea de la Pro TV a adus pe lume pe 11 iulie, după patru ore de agonie, cel de-al treilea băiețel.
Adela Popescu a născut la fel de greu și a treia oară, așa că actrița a decis să se oprească la trei copii, chiar dacă soțul ei, Radu Vâlcan, își dorește foarte mult o fetiță. “A ieșit mai repede voinicul decât ceilalți doi, dar durerile sunt la fel de mari. Am născut natural, m-am chinuit înainte ca acum să fiu mai bine. O să fiu capra cu trei iezi și soacra cu trei nurori. Radu e fericit pentru că a scăpat de emoții. El nu face față emoțiilor. El și-a dorit fetiță. Eu nu mi-am dorit nimic în mod special. Nu, cinstit acum, asta e formula completă. Nu mai vreau alți copii. Asta e, gata! S-a închis cercul. Ăștia suntem. Frățiorii l-au văzut pe bebe doar pe Facebook, a declarat Adela, după nașterea celui de-al treilea băiețel, pentru emisiunea „La Măruță”, de la Pro TV.
Cei doi au ales și numele micuțului, dar nu l-au divulgat încă. “Alesesem un nume și nu a vrut Alexandru. Până la urmă ne-am decis la un nume tot românesc și începe tot cu A“, a mai spus proaspăta mămică. Adela Popescu și Radu Vâlcan mai au doi băieței, Alexandru (4 ani) și Andrei (2 ani).
Citește și: