Adela Popescu, după prima noapte cu bebelușul: “A fost grea. Vor fi câteva zile de chin și țipete”

Ultima actualizare:

    Adela Popescu a povestit cum a fost prima noapte acasă, cu bebelușulfoto: Instagram
Adela Popescu a povestit cum a fost prima noapte acasă, cu bebelușulfoto: Instagram

Miercuri, 14 iulie, Adela Popescu și-a adus acasă bebelușul de la Maternitate și a petrecut prima noapte, în sânul familiei, în formula de cinci.

Epuizată după nașterea naturală, Adela a dezvăluit, într-un Instastory, cum e viața de mămică cu trei băieței acasă, dintre care unul abia născut. Se pare că alăptarea este una dintre cele mai mari probleme din viața de mămică. “Am ajuns acasă, am trecut de prima noapte, care a fost grea, dar mă așteptam, știam că așa va fi, nu m-a luat prin surprindere. Au fost și lucruri frumoase legat de întâlnirea copiilor, a fost peste așteptări. Deocamdată mă odihnesc cât pot și cum pot. Suntem la început cu alăptarea, nu e ușor nici de data asta, vor fi câteva zile de chin și țipete”, a spus proaspăta mămică, într-un Instastory.

Citește și:

Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au adus bebelușul acasă. Alexandru și Andrei și-au cunoscut frățiorul

Adela Popescu, povestea nașterii celui de-al treilea copil: "S-a născut după o agonie de aproape patru ore"



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
catanga jpg
banner mircea solcanu jpg
image png
image png
Pepe, foto Instagram jpg
adriana bahmuteanu facebook jpg
Cuza de la Noaptea Tarziu
Florin Ristei webp
image
image